† PETRU

Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

Sa-L avem pe Hristos in inimile noastre

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

† PETRU

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

Iubitului nostru cler, cinstit cin monahal si prea iubitilor credinciosi din Sfanta Mitropolie a Basarabiei; Har si bucurie de la Atottiitorul, iar de la Noi Arhiereasca binecuvantare!

„Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele de desubt”. (Slujba Invierii)

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Ne aduna pe toti in aceasta noapte lumina Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Nici o noapte din anul bisericesc sau civil nu este atat de plina de lumina dumnezeiasca ca aceasta noapte, in orice imprejurare am fi fiecare dintre noi in viata, fie in familie, fie in institutia in care lucram, fie in alte ocazii, de obicei fericite, simtirile noastre sufletesti nu poseda momente precum clipele de negrait din noaptea aceasta. In mod firesc noaptea Invierii este lipsita de intuneric asa cum este numita de Sfintii Parinti „noapte plina de lumina”. Cu adevarat din mormantul Domnului de la Ierusalim, Lumina cea neinserata, cea pururea fiitoare, se arata de aproape, inundand biserica Sfintei Invieri si sufletele tuturor credinciosilor din lume. Cu adanci fiori tinem lumina acum in maini si ne-o daruim unii altora drept marturie personala a acestui Dumnezeu adevarat. Desi ne aflam aici, totusi, lumina Invierii lui Hristos are valoarea celei primite de la Mormantul Domnului, caci o pastram si in sufletele noastre nu numai in maini. Aceasta marturire a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, in mod deplin trebuie sa rodeasca in inimile, gandurile si faptelor bune>>>>

Nu aş putea preciza când l-am cunoscut pe Părintele Protopop/ Petru Buburuz. Parcă l-am cunoscut dintotdeauna. Relaţia, mai bine-zis prietenia cu dânsul, a fost, însă, o necesitate pentru mine, pentru conştiinţa mea. Şi iată de ce :
În 1990 am organizat o excursie în Basarabia cu un grup de vreo 45 de intelectuali din Mehedinţi: preoţi, ingineri, medici, profesori, economişti etc. Îmi vorbise bunicul de nenumărate ori în şoaptă, cu lacrimi în ochi despre Basarabia şi despre istoria ei. Tocmai de aceea îmi doream s-o văd. Am trecut de vama de la Albiţa cu emoţii asemănătoare cu cele din pragul marilor examene ale vieţii. Respiram cu aviditate aerul şi încercam să simt în sufletul meu mai bine respiraţia şi istoria Basarabiei, pe care, iată, aveam prilejul s-o cunosc nemijlocit. În codrii multiseculari ce străjuiesc o mare parte din drumul dintre Albiţa şi Chişinău am oprit undeva, la un izvor din marginea şoselei, ca să ne astâmpărăm setea. În grupul nostru erau bărbaţi şi femei. Aşteptam civilizat la rând, ca să ne umplem sticlele. Atunci a oprit un camion lângă autocarul nostru şi din el au coborât vreo 5-6 vlăjgani. Au venit la noi la izvor. Ne priveau duşmănos. Nu ne-au vorbit. Ne-au împins bădărăneşte şi au trecut ei la sursa de apă. Au băut cu >>> Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda>>>

La Chişinău, pe strada Alba-Iulia, protoiereul Petru Buburuz construieşte o preafrumoasă catedrală a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este cea mai albă, mai zveltă, mai românească dintre toate catedralele ortodoxe ce se construiesc în spaţiul etnocultural al poporului nostru.
Minunea arhitectonică de pe Alba-Iulia îmbină fericit triconcul îngust muşatin, dotat cu două turle, deschiderea pridvorului brâncovean şi înălţimea transcedentală a bise­ricilor din Ardeal. Această construcţie magnifică ne-a adus la Chişinău frumuseţea Hurezilor, Probotei, Sâmbetei, dar şi a vechii biserici ştefaniene de la Căpriana. După dezast­rul rusesc şi bolşevic, care a anihilat mai toate elementele excepţionalei arhitecturi vechi româneşti, catedrala de pe Alba-Iulia este prima care adună atât de armonios înălţimea şi ocniţele, misticul şi firidele, frumosul şi sacrul, modern­itatea şi tradiţia („depozitara geniului etnic creator”, spune ÎPS Bartolomeu Anania). Arhitecţii au păstrat vie relaţia dintre gotic şi bizantin, taina bolţii, prefacerea loggiei italiene în loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, iar Petru Buburuz nu a uitat că o biserica românească este armonizată şi cu natura, aşa că, în pofida oraşului şi a >>> Andrei Vartic >>>

Sufletul se înnoieşte prin credinţă în Dumnezeu
Intrăm în anul bunăvoinţei Domnului 2007, intrăm cu gânduri bune, cu speranţa că şi de azi înainte se va pogorî din belşug asupra noastră bine­cuvântarea Domnului şi El va revărsa Mila Sa peste noi şi ne va aduce pe calea cea dreaptă, pe care mergând să putem sluji cu toată vrednicia Bisericii. Sperăm ca şi în anul acesta să ne îndeplinim datoriile noastre de păstori şi de oameni şi să mergem împreună cu toţi creştinii şi cu toţi parohienii, precum şi cu toţi cei care se adună împrejurul nostru pe calea slujirii lui Hristos, rezistând în faţa ispitelor şi necazurilor care se abat asupra noastră şi pe care de asemenea cu nădejdea în Hristos vom putea să le învingem. Şi eu însumi, cu profunde mulţumiri lui Dumnezeu, intru în anul al şaptezecelea al vieţii mele şi sper că Dumnezeu îmi va da putere şi mă va răbda ca să trăiesc şi anul acesta aşa cum îi stă bine unui păstor.
Ca de la 1994 încoace, şi în acest an, una dintre principalele mele griji şi preocupări va fi continuarea construcţiei bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din cartierul Buiucanii Noi al Chişinăului.Deseori se vorbeşte, pe bună dreptate, că nu-i de ajuns să >>> Prot. Petru Buburuz >>>

Iubiţi credincioşi şi credincioase din cadrul Sfintei Mitropolii a Basa­rabiei,
Cu toţii am parcurs urcuşul duhovnicesc prilejuit de Postul Mare, rând pe rând, zi după zi, treaptă după treaptă am încercat împreună, după putinţa fiecăruia, de a înainta spre întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Întâlnire încununată cu Lumina Învierii din morţi a iubitului Său Fiu, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest urcuş pe care l-am avut în faţă, a fost o cale cu încercări şi cu ispite, un drum cu efort şi cu dăruire de sine, un război cu potrivnicul mântuirii noastre, o luptă interioară cu noi înşine. În această perioadă am fost îndemnaţi prin slijitorii sfintelor altare, mai mult ca de obicei, să conştientizăm starea noastră de păcat în care ne găsim. Să vedem dacă viaţa noastră cotidiană este în acord cu poruncile divine de bună vieţuire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Postul a fost un îndemn de pocăinţă, de mărturisire a păcatelor şi de cerere a iertării, de intensificarea eforturilor noastre pentru lepădarea poftelor şi patimilor noastre.
Fiecare duminică a acestui urcuş a fost un imbold şi un izvor de putere dumnezeiască de a înainta spre Dumnezeu. A fost un popas unde am învăţat de la Sfinţii Părinţi direcţia corectă a înaintării noastre spirituale. Fiind creştini şi >>> † PETRU- Arhiepiscop al Chişinăului >>>

ÎPS Mitropolit Gurie într-o parohie molipsită de sectanţi
Voi da în cuvintele de mai jos, – înainte de a trece la descrierea vizitei, – câteva amănunte din viaţa parohiei Izvoare, jud. Orhei, zbuciumată şi destrămată sufleteşte de lupii răpitori de suflete credincioase. La venirea subsemnatului în această parohie, lucrurile erau triste de tot. Bap­tiştii lucrau de zor, poporul drept credincios era mâhnit la vederea destrămării credinţei. Pentru mine nu era o suferinţă mai mare decât aceea când auzeam că cutare gospodar din sat a trecut la baptişti sau are de gând să treacă. Tânăr, fără experienţă, chiar fără cunoştinţe temeinice pentru luptă cu aceşti rătăciţi, mereu îmi puneam aceste întrebări: ce să fac? ce să întrebuinţez pentru a stăvili acest curent furător de suflete? Şi, cerând ajutor de sus, m-am hotărât să reacţionez împotriva duşmanilor, studiindu-le învăţătura şi armele de care se folosesc în acţiunea lor şireată de destrămare a unităţii credinţei strămoşeşti dreptmăritoare. Pe lângă studiul învăţăturii lor, simţeam mai întâi nevoia de a mă întări eu însumi în punctele de combatere a rătăcirii baptiste şi, luând broşurile marelui misionar M. Calnev şi cartea misionarului Scvoznicov, m-am aşezat pe lucru, căci din prea puţinul ce se făcea pe timpul meu în seminar la sectologie nu mai reţineam nimic. Cu cât înaintam în studii, cu atât se mărea curajul, de care aproape eram lipsit la întâlnirile cu sectarii, teama din >>> Pr. S. MOŞANU >>>

Pe 7 martie, a.c., Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova a adus recent la cunoştinţă Mitropoliei Basarabiei ordinul nr. 33 prin care a înregistrat oficial o serie de modi­ficări şi completări la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Basarabiei, admisă în legalitate la 30 iulie 2002.
Prin acest act, guvernul de la Chişinău a reconfirmat succesiunea Mitro­poliei Basarabiei în raport cu instituţia omonimă de până la cea de a doua ocupaţie sovietică, a recunoscut cele 4 episcopii sufragane istorice româneşti din Basarabia şi Transnistria şi a legitimat stema Mitropoliei Basarabiei.
Reproducem în continuare redacţia modificată şi completată a articolelor 1 şi 72 ale Statutului Mitropoliei Basarabiei:
“Art.1. Mitropolia Basarabiei este o Biserică Creştină Ortodoxă Autonomă Locală din cadrul Patriarhiei Române, reactivată la 14 septembrie 1992. Mi­tropolia Basarabiei este succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv.
Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul >>> continuarea aici >>>

Mănăstirea Călărăşeuca – sihăstria de pe valea Nistrului. Locurile părăsite de oameni nu devin părăsite şi de Dumnezeu!
Pentru a afla de ce călugării se retrag în locurile mai puţin accesibile, pe care noi, oamenii, le numim părăsite de lume, ne putem referi la cuvintele Sfântului Tavst al Lerinului, care ne arată clar scopul celor retraşi în aceste locuri: „Nu ne-am adunat aici de dragul bunului trai, fraţilor, ci de dragul luptei, al unei lupte crâncene…, ne-am adunat în locaşul liniştit al duhului, ca din zi în zi neîncetat să ne învingem patimile”¹. După spusele Sfântului Tavst, viaţa de mănăstire nu este una care îl face pe om să scape de neplăcerile acestei lumi, ci, din contra, una de luptă cu aceste neplăceri, o viaţă plină de ispite şi patimi, care trebuie biruite prin rugăciune. Rugăciunea, la rândul ei, are nevoie de colaborarea omului şi cu celelate virtuţi creştine.
Atfel de locuri găsim peste tot unde trăiesc creştini. Pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, unde creştinismul s-a răspândit destul de repede, sunt nenumărate complexe monastice în care, aşa cum am mai zis, locuitorii acestor lăcaşuri sfinte s-au retras aici nu pentru a scăpa de neplăcerile acestei lumi, ci pentru a se lupta cu >>> Andrei Rurea >>>

După căderea Constantinopolului sub turci în 1453, singurul scut de ocrotire pentru întregul Răsărit creştin, cotropit de otomani, şi îndeosebi pentru vieţuitorii Sfântului Munte din partea domnitorilor ortodocşi au rămas doar voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Rusia era prea departe de Athos, iar mai târziu, începând din sec. XVI, când ţarii ruşi dau permisiune călugărilor aghioriţi să colecteze banii din ţară, vor face aceasta numai pentru anumite mănăstiri. Deci, după marea lor milostivire şi îndurare, sunt asemănaţi de către călugării aghioriţi drept cu împăraţii bizantini Constantin cel Mare (306-337) şi Justinian (527-565), sau că istoria n-a cunoscut un domnitor mai darnic, cum a fost Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714). Iar patriarhii ecumenici îl numeau pe domnitorul Vasile Lupu „susţinător al întregii Biserici Ortodoxe, urmaş prea vrednic al împăraţilor bizantini”, iar Sevastos Chimenitul spunea despre Constantin Brâncoveanu, că istoria n-a cunoscut vreun împărat mai darnic decât el (Moisescu 1953, 240).
Începând cu primii Basarabi din secolul XIV şi terminând cu ultimii voie­vozi şi domni ai Ţării din secolul al XIX-lea, mănăstirile athonite au primit nu numai ajutoare băneşti, ci şi numeroase metocuri, sate şi moşii, păduri, ţarini şi >>> Maxim Melinti >>>

Antropologul francez Rene Girard, considerat un intelectual foarte influient al culturii contempo­rane, crede într-o renaştere profundă a creştinismului într-un viitor apropiat. Într-o carte publicată recent, intitulată „Adevăr sau Credinţă şubredă: Un dialog despre Creştinism şi Relativism” cunoscutul antropolog conchide că „vom trăi în curând într-o lume care va părea şi va fi de creştină aşa cum azi pare do­minată de ştiinţă şi secularism”. De ase­menea, acesta a spus următoarele: „Cred că suntem într-o epocă a revoluţionării culturii noastre care va merge dincolo de orice aşteptări; lumea se îndreaptă spre o reconsiderare a valorilor care conduc societatea noastră, astfel că, în comparaţie cu ce va urma, Renaşterea va părea un nimic”. În această carte, Rene Girard ajunge la concluzia că „reli­gia învinge filosofia şi o depăşeşte le modul clar. În ultima vreme, diferitele filosofii au ajuns în stadiul de cadavru. Ideologiile sunt virtual decedate, teoriile politice sunt considerate trecute. A fost surmontată şi ideea conform căreia ştiinţa poate să ia cu succes locul religiei. Există în lume o nevoie nouă şi crescândă pentru religie. Dup ăpărerea mea, creştinismul propune o soluţie diferitelor probleme, deoarece demonstrează clar faptul că limitele impuse de >>> continuarea aici >>>