† PETRU

Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

Sa-L avem pe Hristos in inimile noastre

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

† PETRU

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

Iubitului nostru cler, cinstit cin monahal si prea iubitilor credinciosi din Sfanta Mitropolie a Basarabiei; Har si bucurie de la Atottiitorul, iar de la Noi Arhiereasca binecuvantare!

„Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele de desubt”. (Slujba Invierii)

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,


Ne aduna pe toti in aceasta noapte lumina Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Nici o noapte din anul bisericesc sau civil nu este atat de plina de lumina dumnezeiasca ca aceasta noapte, in orice imprejurare am fi fiecare dintre noi in viata, fie in familie, fie in institutia in care lucram, fie in alte ocazii, de obicei fericite, simtirile noastre sufletesti nu poseda momente precum clipele de negrait din noaptea aceasta. In mod firesc noaptea Invierii este lipsita de intuneric asa cum este numita de Sfintii Parinti „noapte plina de lumina”. Cu adevarat din mormantul Domnului de la Ierusalim, Lumina cea neinserata, cea pururea fiitoare, se arata de aproape, inundand biserica Sfintei Invieri si sufletele tuturor credinciosilor din lume. Cu adanci fiori tinem lumina acum in maini si ne-o daruim unii altora drept marturie personala a acestui Dumnezeu adevarat. Desi ne aflam aici, totusi, lumina Invierii lui Hristos are valoarea celei primite de la Mormantul Domnului, caci o pastram si in sufletele noastre nu numai in maini. Aceasta marturire a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, in mod deplin trebuie sa rodeasca in inimile, gandurile si faptelor bune
>>>>

Nu aş putea preciza când l-am cunoscut pe Părintele Protopop/ Petru Buburuz. Parcă l-am cunoscut dintotdeauna. Relaţia, mai bine-zis prietenia cu dânsul, a fost, însă, o necesitate pentru mine, pentru conştiinţa mea. Şi iată de ce :
În 1990 am organizat o excursie în Basarabia cu un grup de vreo 45 de intelectuali din Mehedinţi: preoţi, ingineri, medici, profesori, economişti etc. Îmi vorbise bunicul de nenumărate ori în şoaptă, cu lacrimi în ochi despre Basarabia şi despre istoria ei. Tocmai de aceea îmi doream s-o văd. Am trecut de vama de la Albiţa cu emoţii asemănătoare cu cele din pragul marilor examene ale vieţii. Respiram cu aviditate aerul şi încercam să simt în sufletul meu mai bine respiraţia şi istoria Basarabiei, pe care, iată, aveam prilejul s-o cunosc nemijlocit. În codrii multiseculari ce străjuiesc o mare parte din drumul dintre Albiţa şi Chişinău am oprit undeva, la un izvor din marginea şoselei, ca să ne astâmpărăm setea. În grupul nostru erau bărbaţi şi femei. Aşteptam civilizat la rând, ca să ne umplem sticlele. Atunci a oprit un camion lângă autocarul nostru şi din el au coborât vreo 5-6 vlăjgani. Au venit la noi la izvor. Ne priveau duşmănos. Nu ne-au vorbit. Ne-au împins bădărăneşte şi au trecut ei la sursa de apă. Au băut cu
>>> Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda>>>

La Chişinău, pe strada Alba-Iulia, protoiereul Petru Buburuz construieşte o preafrumoasă catedrală a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este cea mai albă, mai zveltă, mai românească dintre toate catedralele ortodoxe ce se construiesc în spaţiul etnocultural al poporului nostru.
Minunea arhitectonică de pe Alba-Iulia îmbină fericit triconcul îngust muşatin, dotat cu două turle, deschiderea pridvorului brâncovean şi înălţimea transcedentală a bise­ricilor din Ardeal. Această construcţie magnifică ne-a adus la Chişinău frumuseţea Hurezilor, Probotei, Sâmbetei, dar şi a vechii biserici ştefaniene de la Căpriana. După dezast­rul rusesc şi bolşevic, care a anihilat mai toate elementele excepţionalei arhitecturi vechi româneşti, catedrala de pe Alba-Iulia este prima care adună atât de armonios înălţimea şi ocniţele, misticul şi firidele, frumosul şi sacrul, modern­itatea şi tradiţia („depozitara geniului etnic creator”, spune ÎPS Bartolomeu Anania). Arhitecţii au păstrat vie relaţia dintre gotic şi bizantin, taina bolţii, prefacerea loggiei italiene în loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, iar Petru Buburuz nu a uitat că o biserica românească este armonizată şi cu natura, aşa că, în pofida oraşului şi a
>>> Andrei Vartic >>>

Sufletul se înnoieşte prin credinţă în Dumnezeu
Intrăm în anul bunăvoinţei Domnului 2007, intrăm cu gânduri bune, cu
speranţa că şi de azi înainte se va pogorî din belşug asupra noastră bine­cuvântarea Domnului şi El va revărsa Mila Sa peste noi şi ne va aduce pe calea cea dreaptă, pe care mergând să putem sluji cu toată vrednicia Bisericii. Sperăm ca şi în anul acesta să ne îndeplinim datoriile noastre de păstori şi de oameni şi să mergem împreună cu toţi creştinii şi cu toţi parohienii, precum şi cu toţi cei care se adună împrejurul nostru pe calea slujirii lui Hristos, rezistând în faţa ispitelor şi necazurilor care se abat asupra noastră şi pe care de asemenea cu nădejdea în Hristos vom putea să le învingem. Şi eu însumi, cu profunde mulţumiri lui Dumnezeu, intru în anul al şaptezecelea al vieţii mele şi sper că Dumnezeu îmi va da putere şi mă va răbda ca să trăiesc şi anul acesta aşa cum îi stă bine unui păstor.
Ca de la 1994 încoace, şi în acest an, una dintre principalele mele griji şi
preocupări va fi continuarea construcţiei bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din cartierul Buiucanii Noi al Chişinăului.Deseori se vorbeşte, pe bună dreptate, că nu-i de ajuns să >>> Prot. Petru Buburuz >>>

Iubiţi credincioşi şi credincioase din cadrul Sfintei Mitropolii a Basa­rabiei,
Cu toţii am parcurs urcuşul duhovnicesc prilejuit de Postul Mare, rând pe rând, zi după zi, treaptă după treaptă am încercat împreună, după putinţa fiecăruia, de a înainta spre întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Întâlnire încununată cu Lumina Învierii din morţi a iubitului Său Fiu, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest urcuş pe care l-am avut în faţă, a fost o cale cu încercări şi cu ispite, un drum cu efort şi cu dăruire de sine, un război cu potrivnicul mântuirii noastre, o luptă interioară cu noi înşine. În această perioadă am fost îndemnaţi prin slijitorii sfintelor altare, mai mult ca de obicei, să conştientizăm starea noastră de păcat în care ne găsim. Să vedem dacă viaţa noastră cotidiană este în acord cu poruncile divine de bună vieţuire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Postul a fost un îndemn de pocăinţă, de mărturisire a păcatelor şi de cerere a iertării, de intensificarea eforturilor noastre pentru lepădarea poftelor şi patimilor noastre.
Fiecare duminică a acestui urcuş a fost un imbold şi un izvor de putere dumnezeiască de a înainta spre Dumnezeu. A fost un popas unde am învăţat de la Sfinţii Părinţi direcţia corectă a înaintării noastre spirituale. Fiind creştini şi
>>> † PETRU- Arhiepiscop al Chişinăului >>>

ÎPS Mitropolit Gurie într-o parohie molipsită de sectanţi
Voi da în cuvintele de mai jos, – înainte de a trece la descrierea vizitei, – câteva amănunte din viaţa parohiei Izvoare, jud. Orhei, zbuciumată şi destrămată sufleteşte de lupii răpitori de suflete credincioase. La venirea subsemnatului în această parohie, lucrurile erau triste de tot. Bap­tiştii lucrau de zor, poporul drept credincios era mâhnit la vederea destrămării credinţei. Pentru mine nu era o suferinţă mai mare decât aceea când auzeam că cutare gospodar din sat a trecut la baptişti sau are de gând să treacă. Tânăr, fără experienţă, chiar fără cunoştinţe temeinice pentru luptă cu aceşti rătăciţi, mereu îmi puneam aceste întrebări: ce să fac? ce să întrebuinţez pentru a stăvili acest curent furător de suflete? Şi, cerând ajutor de sus, m-am hotărât să reacţionez împotriva duşmanilor, studiindu-le învăţătura şi armele de care se folosesc în acţiunea lor şireată de destrămare a unităţii credinţei strămoşeşti dreptmăritoare. Pe lângă studiul învăţăturii lor, simţeam mai întâi nevoia de a mă întări eu însumi în punctele de combatere a rătăcirii baptiste şi, luând broşurile marelui misionar M. Calnev şi cartea misionarului Scvoznicov, m-am aşezat pe lucru, căci din prea puţinul ce se făcea pe timpul meu în seminar la sectologie nu mai reţineam nimic. Cu cât înaintam în studii, cu atât se mărea curajul, de care aproape eram lipsit la întâlnirile cu sectarii, teama din >>> Pr. S. MOŞANU >>>

Pe 7 martie, a.c., Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova a adus recent la cunoştinţă Mitropoliei Basarabiei ordinul nr. 33 prin care a înregistrat oficial o serie de modi­ficări şi completări la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Basarabiei, admisă în legalitate la 30 iulie 2002.
Prin acest act, guvernul de la Chişinău a reconfirmat succesiunea Mitro­poliei Basarabiei în raport cu instituţia omonimă de până la cea de a doua ocupaţie sovietică, a recunoscut cele 4 episcopii sufragane istorice româneşti din Basarabia şi Transnistria şi a legitimat stema Mitropoliei Basarabiei.
Reproducem în continuare redacţia modificată şi completată a articolelor 1 şi 72 ale Statutului Mitropoliei Basarabiei:
“Art.1. Mitropolia Basarabiei este o Biserică Creştină Ortodoxă Autonomă Locală din cadrul Patriarhiei Române, reactivată la 14 septembrie 1992. Mi­tropolia Basarabiei este succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv.

Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul >>> continuarea aici >>>

Mănăstirea Călărăşeuca – sihăstria de pe valea Nistrului. Locurile părăsite de oameni nu devin părăsite şi de Dumnezeu!
Pentru a afla de ce călugării se retrag în locurile mai puţin accesibile, pe care noi, oamenii, le numim părăsite de lume, ne putem referi la cuvintele Sfântului Tavst al Lerinului, care ne arată clar scopul celor retraşi în aceste locuri: „Nu ne-am adunat aici de dragul bunului trai, fraţilor, ci de dragul luptei, al unei lupte crâncene…, ne-am adunat în locaşul liniştit al duhului, ca din zi în zi neîncetat să ne învingem patimile”1. După spusele Sfântului Tavst, viaţa de mănăstire nu este una care îl face pe om să scape de neplăcerile acestei lumi, ci, din contra, una de luptă cu aceste neplăceri, o viaţă plină de ispite şi patimi, care trebuie biruite prin rugăciune. Rugăciunea, la rândul ei, are nevoie de colaborarea omului şi cu celelate virtuţi creştine.
Atfel de locuri găsim peste tot unde trăiesc creştini. Pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, unde creştinismul s-a răspândit destul de repede, sunt nenumărate complexe monastice în care, aşa cum am mai zis, locuitorii acestor lăcaşuri sfinte s-au retras aici nu pentru a scăpa de neplăcerile acestei lumi, ci pentru a se lupta cu
>>> Andrei Rurea >>>

După căderea Constantinopolului sub turci în 1453, singurul scut de ocrotire pentru întregul Răsărit creştin, cotropit de otomani, şi îndeosebi pentru vieţuitorii Sfântului Munte din partea domnitorilor ortodocşi au rămas doar voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Rusia era prea departe de Athos, iar mai târziu, începând din sec. XVI, când ţarii ruşi dau permisiune călugărilor aghioriţi să colecteze banii din ţară, vor face aceasta numai pentru anumite mănăstiri. Deci, după marea lor milostivire şi îndurare, sunt asemănaţi de către călugării aghioriţi drept cu împăraţii bizantini Constantin cel Mare (306-337) şi Justinian (527-565), sau că istoria n-a cunoscut un domnitor mai darnic, cum a fost Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714). Iar patriarhii ecumenici îl numeau pe domnitorul Vasile Lupu „susţinător al întregii Biserici Ortodoxe, urmaş prea vrednic al împăraţilor bizantini”, iar Sevastos Chimenitul spunea despre Constantin Brâncoveanu, că istoria n-a cunoscut vreun împărat mai darnic decât el (Moisescu 1953, 240).
Începând cu primii Basarabi din secolul XIV şi terminând cu ultimii voie­vozi şi domni ai Ţării din secolul al XIX-lea, mănăstirile athonite au primit nu numai ajutoare băneşti, ci şi numeroase metocuri, sate şi moşii, păduri, ţarini şi
>>> Maxim Melinti >>>

 

 

Antropologul francez Rene Girard, considerat un intelectual foarte influient al culturii contempo­rane, crede într-o renaştere profundă a creştinismului într-un viitor apropiat. Într-o carte publicată recent, intitulată „Adevăr sau Credinţă şubredă: Un dialog despre Creştinism şi Relativism” cunoscutul antropolog conchide că „vom trăi în curând într-o lume care va părea şi va fi de creştină aşa cum azi pare do­minată de ştiinţă şi secularism”. De ase­menea, acesta a spus următoarele: „Cred că suntem într-o epocă a revoluţionării culturii noastre care va merge dincolo de orice aşteptări; lumea se îndreaptă spre o reconsiderare a valorilor care conduc societatea noastră, astfel că, în comparaţie cu ce va urma, Renaşterea va părea un nimic”. În această carte, Rene Girard ajunge la concluzia că „reli­gia învinge filosofia şi o depăşeşte le modul clar. În ultima vreme, diferitele filosofii au ajuns în stadiul de cadavru. Ideologiile sunt virtual decedate, teoriile politice sunt considerate trecute. A fost surmontată şi ideea conform căreia ştiinţa poate să ia cu succes locul religiei. Există în lume o nevoie nouă şi crescândă pentru religie. Dup ăpărerea mea, creştinismul propune o soluţie diferitelor probleme, deoarece demonstrează clar faptul că limitele impuse de >>> continuarea aici >>>

 

 

Viaţa religioasă a anului 2007 tot cu un scandal „creştin” a început, aşa cum s-a încheiat anul ce a trecut. Dacă s-ar face un top (pentru că tot sunt la modă topurile) al celor mai scandalagii creştini pe anul 2006, ortodocşii ar lua locul I. Acest „loc de cinste” se pare că o parte din ortodocşi n-are de gând să-l cedeze nici anul acesta. Doresc să menţină cu tot dinadinsul performanţa negativă din anul ce s-a încheiat.
La mijlocul lunii ianuarie, s-a consumat un incident care ar trebui să pună
pe gânduri conducerea Bisericii Ortodoxe, pentru ca lucrurile să nu alunece pe o pantă periculoasă. Se pare că ia naştere o grupare de creştini ortodocşi care nu doresc să rămână în urmă de fundamentaliştii islamici, se străduie din toate puterile să iasă în faţă, dorind ca tot mai multă lume să afle că ei exis­tă, dar nici prin cap nu le trece cât de mult dăunează imaginii Bisericii prin comportamentul lor extremist. Aceleaşi feţe au protestat împotriva difuzării filmului „Codul lui Da Vinci” (făcându-i reclamă indirectă), au fost prezente la asalturile bisericilor din Ungheni şi Călăraşi, iar acum au început anul cu o descindere la Chişinău.
La 15 ianuarie, aceştia au atacat redacţia cotidianului „Timpul”, prezentân-du-se drept „creştini adevăraţi”, au intrat cu >>> Anatol Telembici >>>

 

Vom încerca în rândurile de mai jos să conturăm imaginea copilului reflectată în proverbele româneşti, pentru a avea o imagine mai clară a felului în care au înţeles înaintaşii noştri să primească acest dar, pe care l-a făcut Dumnezeu lumii.
Grija părinţilor pentru viaţa şi sănătatea copiilor este nemărginită. Ea nu se cântăreşte, nu se măsoară cu unităţile obişnuite de măsură, ci ea se calculează prin potenţialul de dragoste din fiinţa umană. Nimic nu e prea mult, nimic prea greu, nimic prea scump, când se are în obiectiv realizarea unui om nou, sănătos din punct de vedere trupesc şi sufletesc, capabil de a face faţă greutăţilor şi hăţişurilor vieţii. Părintele trăieşte prin copii şi-şi prelungeşte prin ei existenţa, aşa încât creşterea copiilor nu este numai cea mai înaltă formă de altruism, ci şi un proces moral, complex, în lupta pentru supravieţuire a individului şi a speciei umane. Nu este un act de jertfelnicie renunţarea la alte bucurii ale vieţii pentru cel care „îl trag copiii de poală”, ci un act firesc, o datorie so­cială, dar şi morală:,, Eu îl botez şi miruiesc, el va şti de va trăi”. „ Copiii cer toate câte văd” în setea lor de cunoaştere a vieţii şi a plăcerilor ei. Părintele este cel care trebuie să introducă o ierarhizare a acestor dorinţe în funcţie de
>>> Preot Alexandru Stănciulescu-Bârda >>>

Pe temeiul Revelaţiei şi al Tradiţiei, Sfinţii Părinţi au continuat lucrarea în-văţătorească a Apostolilor propovăduind Evanghelia şi îndeplinind în felul acesta mandatul divin primit prin succesiune apostolică de la Mântuitorul care a trimis Apostolii să răspândească vestea cea bună a mântuirii până la capătul lumii (Mat. XXVIII,26). Aceasta i-a determinat pe bărbaţii apostolici, pe apologeţii primelor secole şi pe dascălii Bisericii să-şi consacre toată viaţa propovăduirii dreptei credinţe. De timpuriu, s-a simţit nevoia nu doar a predicării, ci şi a păstrării adevărului de credinţă aşa cum l-au primit de la Mântuitorul, fapt ce i-a determinat pe „Sfinţii Apostoli şi Părinţii Apostolici să formuleze dispoziţii şi rânduieli prin care să se reglementeze dreptul de a învăţa şi formele prin care se exercită acest drept”1.
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe ucenicul său Timotei să
„propovăduiască cuvântul cu timp şi fără timp…”, să îndemne, să certe cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură (II Tim. IV,1-2), să se păzească pe sine şi învăţătura şi să-şi facă slujba de evanghelist deplin (II Tim. IV,5), căci făcând aceasta se va mântui (I Tim. IV,16), asigurându-l că dacă va păstra învăţătura neschimbată şi se va face „pildă credincioşilor prin cuvânt cu puterea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Tim. IV,12) va câştiga autoritate în faţa tuturor2.
Conştient de importanţa misiunii învăţătoreşti a clericilor, dar >>> Dr. Veaceslav Goreanu >>>

Pe data de 7 februarie 2007, s-au împlinit 132 de ani de la naşterea mi­tropolitului Bucovinei Nectarie Cotlarciuc. Mitropolitul Nectarie s-a născut la 7 februarie 1875, în localitatea Stulpicani, judeţul Suceava. A absolvit Liceul la Suceava, apoi a făcut studii superioare la Universitatea din Cernăuţi, unde obţine doctoratul în Teologie şi Filosofie. De asemenea, a făcut studii de specializare la Universitatile din Viena, Bonn, Wurtzburg şi Munchen (1899 – 1901). În anul 1901 a fost numit profesor suplinitor la Liceul de Stat din Cernăuţi, apoi funcţionar la Biblioteca Universităţii, bibliotecar, apoi directorul Bibliotecii. Tot în anul 1901 a fost hirotonit diacon al Catedralei din Cernăuţi, iar în anul 1904 a fost numit preot, pentru ca cinci ani mai târziu să fie instalat ca protopop şi profesor titular la catedra de Teologie practică a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde a fost şi decan în anul universitar 1920 – 1921. La 29 martie 1923 a fost ales episcop de Cetatea Alba – Ismail, fiind înscăunat la 20 mai 1923. La 7 noiembrie 1924 a fost ales arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei, fiind instalat la 10 noiembrie 1924, păstorind până la moarte.
A scris mai multe lucrări de liturgică, drept bisericesc, filosofie, omiletică, în limba română şi germană: Scaunul patriarhal ortodox din
>>> Preot Vasile Secrieru >>>

Biserica, ca Trup al lui Hristos extins în umanitate este mediul în care Sfânta Treime ni se descoperă şi ne cheamă să ne împărtăşim de viaţa desăvârşită, de viaţa în comuniune a membrilor Bisericii, care îşi are izvorul nesecat în taina iubirii şi a vieţii de comuniune mai presus de fire, ce exista in sânul Sfintei Treimi, “fundamentul imuabil al întregii pietăţi, al în­tregii vieţi spirituale, al întregii experienţe”1. Astfel, Biserica are ca mădulare sau elemente ce o constituie clerul şi laicii, iar din secolul al IV-lea acestor două stări consacrate li se adaugă o a treia stare, cea monahală2.
În studiul de faţă ne propunem să analizăm doar aspecte ce privesc partici­parea mirenilor sau a laicilor la activitatea învăţătorească şi de propovăduire a dreptei credinţe după tradiţia canonică şi practica Bisericii noastre.
Prin laici se înţelege “totalitatea credincioşilor creştini membri ai Bisericii, care nu au starea preoţească în nici una din treptele sale şi nici calitatea de slujitori inferiori ai Bisericii instituiţi prin hirotesie, sau prin alt mod”3. Pentru a desemna acest element al Bisericii, credincioşii simpli, sunt folosiţi în egală măsură doi termeni: pe de o parte este folosit termenul grecesc XaϊKoς, care îi desemnează atât pe cei care sunt credincioşi şi care nu face parte din ierarhie, cât şi
>>> continuarea aici >>>

 

 

Preoţia este o misiune sfântă, aşezată de Mântuitorul Iisus Hristos, în vir­tutea căreia acela se învredniceşte de această chemare înaltă, care îşi ia pe umerii săi sarcina de propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu şi este administrator al tainelor mântuirii.
Cei ce primesc Hirotonia, trebuie să aibă studii speciale, dar pe lângă acestia trebuie să mai aibă şi facultăţi sufleteşti – adâncire filosofică a Sfintei Scripturi,
dragoste şi convingere, cunoaşterea temeinică a căilor vieţii.
Pregătirea şi formarea unui preot este o adevărată operă. Potrivit Sfintei Scripturi,
cel ce primeşte preoţia trebuie să se transforme din om trupesc al tinereţei în părinte duhovnicesc al bătrâneţei, să se închine din om trupesc în înger sufletesc, să trăiască pe pământ, dar să fie cetăţean al cerului, să fie sărac, dar pe mulţi să-i îmbogăţească.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Iubirea spirituală nu naşte ceva pământesc.
Ea vine de sus şi se dă în taina Preoţiei.
Când Mântuitorul a trimis apostolii la propovăduire, a zis: „Iată, eu vă trimit
pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Mt. 10, 16)Preotul este obligat să cunoască viaţa societăţii în toate aspectele ei şi >>> Prot. Mitr. Casian COŢAGA >>>

Cu multă vreme în urmă, în părţile Nitriei egiptene, a trăit un monah bătrân, originar din Moldova. Cum a ajuns într-acolo, nu se ştia. Se ştia doar că, de tânăr, s-a îndepărtat de lume, părăsind-o. Prefera tăcerea, singurătatea şi rugăciunea. Toată bogăţia lui consta dintr-o Biblie veche şi o iconiţă mică a Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Mai mult nu avea nimic şi nici nu dorea să aibă. Când era întrebat de ce, răspundea: toată bogăţia mea este Cerul, pe care nimeni nu mi-l poate fura. Citind în Sfânta Scriptură că Apostolul zice: iar cei ce nu lucrează, să nu mănânce, pentru aceea se hrănea cu mâinile sale. Împletea coşuri, rogojini, făcea linguri din lemn, pe care le scotea în vânzare la una din pieţele localităţii. Pe lângă asta, de când venise în părţile acestea, îngrijea de un monah bolnav în stare de paralizie. Se străduia să-l ajute cu tot ce-i era de trebuinţă. Iar noaptea îndeplinea cu toată râvna tipicul rugăciunii. Se ruga până la lacrimi pentru cel necăjit, pentru toţi fraţii din mănăstire şi pentru egumenul lor, pentru tot cinul monahal şi duhovnicesc, pentru părintele duhovnic, pentru creştinii de pretutindeni, pentru bunăstarea drepcredincioşilor, pentru cei aflaţi în pelerinaj, pentru toată făptura vie creată de >>> Material îngrijit de Ioan Bujniţă >>>

La 6 octombrie 1912, la Şestaci, veche aşezare de răzeşi (cărturarul Şerban Cioculescu numea răzeşimea „aristocraţia Moldovei”) de la hotarul dintre judeţele Soroca şi Orhei, vedea lumina zilei Serghie-Sergiu, al şaselea din cei zece copii ai agri­cultorilor răzeşi Cozma şi Evdochia Roşca. Ca toţi fraţii şi surorile lui, a supt odată cu laptele mamei iubirea de Dumnezeu şi de Biserică, de neam şi de pământul strămoşesc. După clasele primare parcur­se în satul natal, a absolvit două şcoli cu o poziţie prestigioasă în sistemul de învăţământ românesc: Seminarul Teologic „Gavriil Bănulescu-Bodoni” (1924-1932) şi Facultatea de Teologie (1932-1936), ambele din Chişinău. Diploma de licenţă în teolo­gie, având tema de Drept canonic „Preotul şi politica”, o ia în 1938, primind calificativul „cum laudae”. În acelaşi an 1938, se înscrie la doctoratul în Teo­logie, la disciplina Pastorală şi Catehetică, predată la catedra arhimandritului Iuliu Scriban. Subiectul ales: „Predica românească în Basarabia, în perioada 1818-1918”. Doamne, ce subiect! Să cauţi în hăţişul unui secol de opresiune rusească: preoţi prigoniţi, cărţi de cult arse, limba română scoasă din Şcoală şi din Biserică, rădăcina vie a românismului, şi unde? în predică, în adresarea directă, la persoana I, a preotului către >>> Iulia Scutaru >>>

Ori de câte ori primesc şi citesc – pe nerăsuflate – revista „Luminătorul”, am un fericit prilej să-L laud încă o dată pe Cel de Sus, strigând: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale!”. Răsfoind „Luminăto­rul” nr. 5, 2006 şi ajungând la paginile 28, 30 şi 31 ale exemplarului, mi-au umplut ochii, gata să mi-i scalde în lacrimi, frumoase imagini ale bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel”. În forma-i arhetipică, de concept miniatural, de desen, începusem a mi-o face ochilor privelişte alintată acum şapte ani, tot datorită „Luminătorului”, care şi-o făcuse emblemă sugestivă şi semn de confirmare a ceea ce ne relatau articolele de fond ale periodicului, ca un Amin la vedere. Iar acum, făţiş – să vezi şi să crezi! – iat-o ctitorită de-a binelea, stâlp şi temelie de credinţă întrupată. Catedrală, nu alta! Privelişte sfântă ce mi-a copleşit mintea şi închipuirea cu un întreg val de gânduri, toate pulsând de o mistică bucurie şi entuziasm. Adevărat Te Deum şi strigăt de „Slăvit să fie Domnul!”. Interesant că primul gând m-a dus, fără răgaz, la vestitul colind de Crăciun, ce-şi deschide relatarea cu uimirea versului: „Ce vedere minunată lângă Betleem se arată!”, făcându-mă să zic cu murmur sinonimic: „Ce vedere în plin Buiucani ni se arată: o nou-nouţă Casă a Domnului!”. Care va continua, ca toate >>> Preot Alexandru Enache >>>

Paştele e considerată cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe, fiind chiar deasupra celor 12 praznice domneşti şi ale Maicii Domnului şi numindu-se, pe drept cuvânt, Sărbătoarea Sărbătorilor. Această mare importanţă a ei se datoreşte faptului că ea ne descoperă taina Învierii lui Hristos şi proslăveşte Învierea lui Hristos. Iar Învierea lui Hristos este temelia credinţei noastre. Aşa cum a spus Sfântul Apostol Pavel, dacă Hristos n-a înviat, deşartă este credinţa noastră. Iar El a înviat!
Deci, toată credinţa noastră, toate speranţele noastre sunt întemeiate pe Învierea lui Hristos. Hristos a venit în lume, a pătimit, a fost răstignit şi chiar a murit, şi în mormânt a fost pus, însă El a biruit moartea şi a înviat a treia zi, prin înviere manifestându-şi puterea Sa dumnezeiască şi întărind şi mai tare credinţa apostolilor şi a ucenicilor, care-L mărturiseau ca pe Fiul lui Dum­nezeu, deşi, până la Înviere, mai puneau la îndoială faptul în cauză. După ce Hristos a înviat şi s-a arătat lor de mai multe ori, în diferite locuri, chiar ei aflându-se şi într-o cameră cu uşile încuiate, credinţa lor s-a întărit, această credinţă fiind pecetluită cu puterea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, când s-a născut Biserica lui Hristos – prin predica lui Petru şi botezul celor trei mii de
>>> Prot. Petru Buburuz >>>

Azi e Sărbătoare,
Ziua cea mai mare –

A-nviat Hristos!

Paştele iubit

Astăzi ne-a sosit

Lumea de păcat

Astăzi a scăpat –

Hristos a înviat!

Haideţi, fraţii mei,
Mari şi mititei,

Să cântăm în cor!

Lumea-ntreagă cântă,

De bine Te cuvântă

Scump Mântuitor!

Lumea asta
>>> Prot. Ioan SOCHIRCĂ >>>

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este dovada cea mai puternică a dumnezeirii Lui, dar şi fundamentul credinţei noastre creştine (piatra cea din capul unghiului). Apostolul Pavel spune: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Cor. 15,14). Iar Sf. Augustin scrie în acelaşi sens: „Nu este mare ispravă să crezi că Hristos a murit, pentru că aceasta o confirmă atât păgânii cât şi iudeii, chiar şi ticăloşii. Credinţa creştinilor este, însă, Învierea lui Hristos „cel mai esenţial lucru”.1 La rândul său vestitul Richard Strauss reflecta la bătrâneţe: „Dacă nu cred în Învierea lui Hristos nu sunt creştin”.2 Dacă a înviat, este Dumnezeu Adevărat şi toată învăţătura lui este adevărată.
Din primele zile ale existenţei sale, Biserica Creştină în deplină unitate a mărturisit credinţa în învierea lui Hristos. Este una din marile doctrine şi convingeri fundamentale ale Bisericii, şi penetrează literatura Noului Testa­ment astfel încât dacă s-ar elimina fiecare pasaj care se referă la Înviere, s-ar obţine o colecţie de scrieri atât de mutilate, încât ceea ce a rămas nu ar mai putea fi înţeles.
Învierea a pătruns adânc în viaţa primilor creştini. Faptul ei apare pe
>>> Dr. Nicolae Fuştei >>>

Din multele daruri cu care Dumnezeu l-a împodobit pe om, credinţa rămâne cel mai deosebit dintre ele, tocmai prin faptul că ea este mai întâi un dar de la Dumnezeu. Nu noi suntem cei care ne dăm credin­ţa, ci ea vine de la Dumnezeu ca o chemare care-şi cere răspuns din partea noastră. Că este aşa, o spune Iisus Hristos Însuşi: „Nu aţi avea voi credinţă, de nu s-ar fi dat vouă de la Tatăl!”. Credinţa, acel simţ ascuns al fiinţei noa­stre, ni-L apropie pe Dumnezeu, ni-L face cunoscut, ne ajută să-I înţelegem tainele care altfel ar rămâne de nepătruns pentru mintea noastră. Atunci când credinţa lipseşte sau încetează să mai existe, omul se prăbuşeşte în îndoială şi incertitudine, lăsând loc doar disperării şi rătăcirii. Este ceea ce s-a întâmplat cu o mare parte dintre contemporanii lui Iisus, şi nu numai cu aceştia, care, fie din necredinţă, fie din infirmitate sufletească, au refuzat, împotriva celei mai clare evidenţe, să recunoască realitatea Învierii.
Nevrând să accepte realitatea Învierii, o parte dintre iudei, şi mai ales ca­pii acestora, au răspândit zvonul că trupul Mântuitorului a fost furat de către ucenicii Lui, iar cele relatate în Evanghelii despre acest fapt n-ar fi decât o grosolană minciună: „Au dat oştenilor bani mulţi şi le-au zis: Spuneţi aşa:
>>> Pr. N. Stoia >>>

Cui nu crede-n Înviere,
Dau acest răspuns, de-l cere:
Ce-ar fi oare, ce ar fi,
Înviere de n-ar fi?!
Soare, lună-ar asfinţi
Şi mai mult n-ar răsări,
Cum mor toate, ar muri,
Altele în loc n-ar fi…
Nici un gând nu ne-ar veni
Că-nvierea-i şi aci,
Când la oameni, la noi toţi,
Nume, vorbe, ca din morţi,
Ce de mult au fost uitate,
Vin, de parcă-s dezgropate…
Dar ce-ar
>>> Prot. Ian SOCHIRCĂ >>>

========================================================================

Revista de cultura crestina ” LUMINATORUL ” este fondata  acum un secol  si apare ,in serie noua si in editia „pe hartie ” , la Chisinau , avand ca editor pe Par. Petru Buburuz . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre aceasta publicatie si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania .

 

„LUMINĂTORUL“, Chişinău, în ediţia on-line

Revista de cultura crestina " LUMINATORUL " este fondata acum o suta de ani si apare , in serie noua si in editia "pe hartie " , la Chisinau , avand ca editor pe Par. Petru Buburuz . Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre aceasta publicatie si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania .

BLÂNDUL PĂSTOR

_____________________
________________________

AUTORI SI ARTICOLE

REFERINŢE / click pe tema preferată

ARHIVA

Referinţe căutate

  • Niciunul

Temele cele mai căutate

Calendarul aparitiilor

Iulie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31