Nu aş putea preciza când l-am cunoscut pe Părintele Protopop/ Petru Buburuz. Parcă l-am cunoscut dintotdeauna. Relaţia, mai bine-zis prietenia cu dânsul, a fost, însă, o necesitate pentru mine, pentru conştiinţa mea. Şi iată de ce :
În 1990 am organizat o excursie în Basarabia cu un grup de vreo 45 de intelectuali din Mehedinţi: preoţi, ingineri, medici, profesori, economişti etc. Îmi vorbise bunicul de nenumărate ori în şoaptă, cu lacrimi în ochi despre Basarabia şi despre istoria ei. Tocmai de aceea îmi doream s-o văd. Am trecut de vama de la Albiţa cu emoţii asemănătoare cu cele din pragul marilor examene ale vieţii. Respiram cu aviditate aerul şi încercam să simt în sufletul meu mai bine respiraţia şi istoria Basarabiei, pe care, iată, aveam prilejul s-o cunosc nemijlocit. În codrii multiseculari ce străjuiesc o mare parte din drumul dintre Albiţa şi Chişinău am oprit undeva, la un izvor din marginea şoselei, ca să ne astâmpărăm setea. În grupul nostru erau bărbaţi şi femei. Aşteptam civilizat la rând, ca să ne umplem sticlele. Atunci a oprit un camion lângă autocarul nostru şi din el au coborât vreo 5-6 vlăjgani. Au venit la noi la izvor. Ne priveau duşmănos. Nu ne-au vorbit. Ne-au împins bădărăneşte şi au trecut ei la sursa de apă. Au băut cu >>> Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda>>>