Cu multă vreme în urmă, în părţile Nitriei egiptene, a trăit un monah bătrân, originar din Moldova. Cum a ajuns într-acolo, nu se ştia. Se ştia doar că, de tânăr, s-a îndepărtat de lume, părăsind-o. Prefera tăcerea, singurătatea şi rugăciunea. Toată bogăţia lui consta dintr-o Biblie veche şi o iconiţă mică a Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Mai mult nu avea nimic şi nici nu dorea să aibă. Când era întrebat de ce, răspundea: toată bogăţia mea este Cerul, pe care nimeni nu mi-l poate fura. Citind în Sfânta Scriptură că Apostolul zice: iar cei ce nu lucrează, să nu mănânce, pentru aceea se hrănea cu mâinile sale. Împletea coşuri, rogojini, făcea linguri din lemn, pe care le scotea în vânzare la una din pieţele localităţii. Pe lângă asta, de când venise în părţile acestea, îngrijea de un monah bolnav în stare de paralizie. Se străduia să-l ajute cu tot ce-i era de trebuinţă. Iar noaptea îndeplinea cu toată râvna tipicul rugăciunii. Se ruga până la lacrimi pentru cel necăjit, pentru toţi fraţii din mănăstire şi pentru egumenul lor, pentru tot cinul monahal şi duhovnicesc, pentru părintele duhovnic, pentru creştinii de pretutindeni, pentru bunăstarea drepcredincioşilor, pentru cei aflaţi în pelerinaj, pentru toată făptura vie creată de >>> Material îngrijit de Ioan Bujniţă >>>