Biserica, ca Trup al lui Hristos extins în umanitate este mediul în care Sfânta Treime ni se descoperă şi ne cheamă să ne împărtăşim de viaţa desăvârşită, de viaţa în comuniune a membrilor Bisericii, care îşi are izvorul nesecat în taina iubirii şi a vieţii de comuniune mai presus de fire, ce exista in sânul Sfintei Treimi, “fundamentul imuabil al întregii pietăţi, al în­tregii vieţi spirituale, al întregii experienţe”1. Astfel, Biserica are ca mădulare sau elemente ce o constituie clerul şi laicii, iar din secolul al IV-lea acestor două stări consacrate li se adaugă o a treia stare, cea monahală2.
În studiul de faţă ne propunem să analizăm doar aspecte ce privesc partici­parea mirenilor sau a laicilor la activitatea învăţătorească şi de propovăduire a dreptei credinţe după tradiţia canonică şi practica Bisericii noastre.
Prin laici se înţelege “totalitatea credincioşilor creştini membri ai Bisericii, care nu au starea preoţească în nici una din treptele sale şi nici calitatea de slujitori inferiori ai Bisericii instituiţi prin hirotesie, sau prin alt mod”3. Pentru a desemna acest element al Bisericii, credincioşii simpli, sunt folosiţi în egală măsură doi termeni: pe de o parte este folosit termenul grecesc XaϊKoς, care îi desemnează atât pe cei care sunt credincioşi şi care nu face parte din ierarhie, cât şi >>> continuarea aici >>>