Pe data de 7 februarie 2007, s-au împlinit 132 de ani de la naşterea mi­tropolitului Bucovinei Nectarie Cotlarciuc. Mitropolitul Nectarie s-a născut la 7 februarie 1875, în localitatea Stulpicani, judeţul Suceava. A absolvit Liceul la Suceava, apoi a făcut studii superioare la Universitatea din Cernăuţi, unde obţine doctoratul în Teologie şi Filosofie. De asemenea, a făcut studii de specializare la Universitatile din Viena, Bonn, Wurtzburg şi Munchen (1899 – 1901). În anul 1901 a fost numit profesor suplinitor la Liceul de Stat din Cernăuţi, apoi funcţionar la Biblioteca Universităţii, bibliotecar, apoi directorul Bibliotecii. Tot în anul 1901 a fost hirotonit diacon al Catedralei din Cernăuţi, iar în anul 1904 a fost numit preot, pentru ca cinci ani mai târziu să fie instalat ca protopop şi profesor titular la catedra de Teologie practică a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde a fost şi decan în anul universitar 1920 – 1921. La 29 martie 1923 a fost ales episcop de Cetatea Alba – Ismail, fiind înscăunat la 20 mai 1923. La 7 noiembrie 1924 a fost ales arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei, fiind instalat la 10 noiembrie 1924, păstorind până la moarte.
A scris mai multe lucrări de liturgică, drept bisericesc, filosofie, omiletică, în limba română şi germană: Scaunul patriarhal ortodox din Constantinopol (1903, în limba germană), Ceva despre reforma patronatului bisericesc din Bucovina (1904), Istoricul literaturii românilor din Bucovina (1906), Dreptul de ctitorie şi patronatul bisericesc în Principatul Moldovei şi în Bucovina (1907, în limba germană), Subiectul averii bisericeşti în Biserica din Răsăritul Apropiat (1909, în limba germană), Despre problema esenţei materiale, spiri­tuale a Dumnezeirii (1910, în limba germană), Scurtă privire asupra biblio­grafiei române (1911, în limba germană), Contribuţiuni la dreptul conjugal şi patrimoniul românesc („Beitrage Zum lebenden Ehe und Familienrecht der Rumănen insbesondere jener im Suden der Bukowina”, Wien, 1913). Această broşură a apărut din lucrările seminariale ale Universităţii din Cernăuţi, „cu scopul de a aduna material pentru studiul dreptului în fiinţă azi la români. Putând servi ca îndrumare pentru studii similare în restul pământului locuit de români”. Materialul lucrării a fost împărţit astfel: 1. Scopul căsătoriei; 2. Încheierea căsătoriei; 3. Cazuri care împiedică încheierea unei căsătorii; 4. Despărţirea; 5. Părinţi faţă de copii; 6. Adopţiunea; 7. Clironomia; 8. Frăţia.
Alte lucrări: Suporturile psihologice ale limbajului (1915, în limba germană), Treptele formale psihologice în predică (1915, în limba germană; 1923, ediţia a II-a, în limba română), Ocrotirea socială şi biserica creştină (1921), Chestiuni omiletice (1923), Împrumutul Fondului bisericesc al Bucovinei (1923) ş. a.
A colaborat la publicaţiile precum: Patria, Sentinela, Încercări literare, Deşteptarea, Viitorul, Glasul Bucovinei, Cultura poporului. După 1918, a publicat mai multe studii, articole, predici în prestigioasa revistă bisericească Candela, care apărea din anul 1882 la Cernăuţi.
Pentru merite deosebite pe tărâmul culturii şi al activităţii bisericeşti i-au fost decernate mai multe distincţii de stat şi bisericeşti: Coroana României în grad de Mare Cruce; Coroana României în grad de Ofiţer; Steaua Românieiîngrad de Comandor; Medalia Răsplata muncii pentru biserici, clasa I; Marele Cordon al Ordi­nului Sfântului Mormânt şi Cruce de Mare OfiţeralOrdinului Polonia restituta.
A trecut la cele veşnice la 4 iulie 1935, în Cernăuţi.
O parte a vieţii lui Nectarie Cotlarciuc a fost strâns legată de cea a Biblio­tecii Universităţii din Cernăuţi, unde a activat mai mulţi ani în calitate de funcţionar, bibliotecar şi director. Această instituţie datează încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când fruntaşii vieţii politice bucovinene au numit, la 26 martie 1851, un comitet pentru întemeierea şi administrarea „Bibliotecii Ţării”. Acesta a elaborat statutele de funcţionare, acţionând în vederea obţinerii unor donaţii. Prima donaţie a venit din partea fraţilor Scarlat şi Constantin Vârnav: o casă pentru sediul bibliotecii. Fondatorul Bibliotecii Ţării este considerat protomedicul Moldovei, Mihai Zotta. Printre ctitorii bibliotecii s-a numărat şi compozitorul Carol Miculi. Dintre directorii Bibliotecii Ţării, care au contribuit la îmbogăţirea colecţiilor acesteia, îi amintim pe Eusebie Popovici, profesor la Facultatea de Teologie şi Ion G. Sbiera, primul profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Cernăuţi, două personalităţi marcante ale culturii româneşti. Biblioteca Ţării şi-a început activitatea la 29 septembrie 1852 cu o secţie de carte românească, de care s-a îngrijit Iacob Vorobchevici, iar apoi Aron Pumnul. Biblioteca dispunea de o colecţie de 2000 volume, între donatorii de carte, în această epocă de început, apar Alexandru Papiu-Ilarian şi Gheoghe Asachi, iar la 1858, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, care a transmis bibliotecii suma de 2 000 fiorini. Mai târziu biblio­teca s-a bucurat de două mari donaţii, una (1230 volume) din succesiunea lui Eudoxiu Hurmuzachi, iar 600 volume de la baronul Iancu Mustaţa.
În anul 1875 a fost înfiinţată Universitatea germană la Cernăuţi. Biblioteca Ţării a constituit nucleul Bibliotecii Universitare, care avea, în momentul pre­dării acesteia universităţii, 15544 volume. Guvernul a achiziţionat mai multe bibliotecii particulare, în cea mai mare parte juridice, totalul volumelor se ridica în ziua inaugurării Bibliotecii Universitare, 4 octombrie 1875, la 31306 volume. Birourile bibliotecii au fost amenajate la primul etaj al edificiului universităţii. Creşterea totală, până la trecerea bibliotecii sub administraţia românească, era de 200 000 volume, anual deci 4650 volume. În 1918, biblioteca deţinea un fond de 230 928 volume, iar în anul 1935 – 420 140. Prin încadrarea bibliotecii în rândul bibliotecilor universitare şi de studiu austriece, s-a schimbat şi situaţia donaţiilor. Astfel, Universităţile austriece, germane şi elveţiene au trimis regulat publicaţiile lor, în primul rând tezele de doctorat. Cadrele didactice universitare au contribuit şi ele la îmbogăţirea patrimoniului cultural al bibliotecii, între aceste am putea nominaliza pe Constantin Tomaşciuc, profesor de procedură civilă şi drept comercial la Cernăuţi, fiind şi primul rector al universităţii, donând bibliotecii 2400 volume. Din anul 1881, biblioteca a beneficiat de prevederile depozitului legal al tipăriturilor apărute în Bucovina.
În timpul primului război mondial biblioteca a activat în condiţii normale. Intenţia autorităţilor austriece de a transporta biblioteca în 18 vagoane, la Viena a fost zădărnicită datorită înaltului patriotism de care au dat dovadă profesorul Alexe Procopovici, profesorul V. Gheorghiu şi Cornel Topor-Tar-novieţchi, directorul serviciului Căi Ferate din Cernăuţi, care a refuzat să pună la dispoziţie autorităţilor vagoanele necesare.
În urma Unirii Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918, fostele autorităţi austriece au trecut sub noua organizare românească. La 11 august 1919, Guvernul român a numit un nou director al Bibliotecii Universitare, în persoana lui Nicolae (după botez Nectarie) Cotlarciuc, doctor în Teologie şi Filosofie, care activase în cadrul bibliotecii încă din anul 1901. Bibliotecarilor austrieci, ca şi celorlalţi funcţionari de stat, drept condiţii pentru menţinerea lor în serviciul Statului român, li s-au cerut prestarea jurământului de credinţă faţă de Rege şi Constituţie, precum şi studierea limbii române. Numai o parte din ei au rămas să activeze în continuare, iar ceilalţi, în frunte cu directorul Baumhackl, au renunţat la funcţiile lor şi au părăsit Bucovina. Prin Decretul Regal din 12 septembrie 1919, Universitatea germană a fost transformată în Universitate românească. La 24 octombrie 1920, a avut loc inaugurarea solemnă a Universităţii româneşti şi a bibliotecii, la care au luat parte Regele Ferdinand, Regina Maria şi Principele Carol, care au rămas profund impre­sionaţi de bogăţia şi varietatea colecţiei bibliotecii universitare.
Noul director al bibliotecii, Nicolae Cotlarciuc, viitorul mitropolit al Bu­covinei şi Hotinului, şi-a luat angajamentul, pe lângă obligaţiile ce veneau din numirea sa şi ca profesor de Teologie practică la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, de a pune temelia viitoarei instituţii a bibliotecii. Nicolae Cotlarciuc are meritul de a fi organizat Biblioteca Universitară, în cei patru ani ai condu­cerii sale (1919-1923), într-un institut de înaltă cultură românească. Bogatele sale experienţe şi idei de reformă pe tărâmul bibliologiei au fost expuse într-un proiect de lege pentru biblioteci, înaintat şi discutat la Adunarea Asociaţiei profesorilor universitari din România, care a avut loc în perioada 3-5 iunie 1922 la Cernăuţi. Mai multe sugestii din acest proiect au fost implementate la Biblioteca Universitară din Cernăuţi, dar şi la alte biblioteci din Ţară.
O problemă acută în acea perioadă a fost cea a recrutării personalului bibliotecii, rămas prea redus prin plecarea unei însemnate părţi a vechilor funcţionari. N. Cotlarciuc a ştiut să adune în jurul său, pe lângă bibliotecari mai experimentaţi, şi un grup de tineri bibliotecari. Cadrul de 8 funcţionari ştiinţifici, format încă la sfârşitul anului 1919, s-a redus repede prin trecerea a doi membri la catedre de profesori universitari. Numărul funcţionarilor cuprindea: un director, un subdirector, 5 bibliotecari, 5 bibliotecar-asistenţi şi 6 funcţionari inferiori, reprezentând personalul bugetar. În 1935, personalul bibliotecii constituia 14 funcţionari cu studii universitare, 2 funcţionari admini­strativi şi 7 unităţi tehnice. Biblioteca a beneficiat în anul 1922 de prevederile legii Depozitului legal din 7 noiembrie a aceluiaşi an.
În perioada interbelică, directori ai bibliotecii au mai fost Constantin Man-dicevschi şi Eugen Păunel iar între anii 1941-1944, Teodor Bălan. Reputatul istoric bucovinean, Ion Nistor, ne relatează faptul că pentru adăpostirea Biblio­tecii Universitare, condusă şi îmbogăţită prin purtarea de grijă a directorului ei, Constantin Mandicevschi, s-a început şi a finalizat construcţia unui palat după toate cerinţele moderne. Din păcate, noua clădire a bibliotecii a rămas neterminată. Biblioteca Universităţii din Cernăuţi devenise mândria cultu rală a Bucovinei, ea fiind, în 1940, a doua bibliotecă a României (prima era Biblioteca Academiei Române). Tot în acest an, 1940, autorităţile sovietice au transferat 35 000 cărţi de drept la Lvov, dar au fost înapoiate în octombrie 1943. În Gazeta Refugiaţilor (1941), Dimitrie Marmeliuc, în articolul „Ce-am părăsit la Cernăuţi”, arată că Biblioteca Universităţii din Cernăuţi era „cea mai de preţ, cea mai frumoasă zestre părăsită în acea zi nenorocită de iunie”, biblioteca cu sutele de mii de volume, în afară de numeroase incunabule de mare preţ, manuscrise şi hărţi geografice, în anul 1942, Biblioteca Universitară a participat la expoziţia „Bucovina reîntregită”.
Nicolae Cotlarciuc a fost cel care a alcătuit catalogul obiectelor din Buco­vina, cu prilejul participării Bucovinei la Expoziţia jubiliară de la Bucureşti, în anul 1906, expunând piese din tezaurul său artistic şi documentar. El are meritul de a fi utilizat pentru prima dată în limba română termenul de „bi­bliologie”, în anul 1910, atunci când publica articolul Kurze Obersicht Ober die rumanische Bibliologie. În opinia sa, noţiunea de „bibliologie” ar fi fost folosită pentru prima oară de un român, dar în limba germană.
Biblioteca şi Biserica au fost pentru Nectarie Cotlarciuc acele două surse ne­secate care i-au dat mereu putere de a munci şi a trăi. Galeria bibliologilor români ar fi incompletă fără figura Mitropolitului Nectarie Cotlarciuc alBucovinei, care a reuşit să-şi impună personalitatea şi printre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. A fost un vrednic slujitor al Altarului şi un cărturar de o aleasă cultură.
Preot Vasile SECRIERU
Bibliografie
1. Bibliografia românească modernă (1831-1918), voi. 1 (A-C), Bucureşti, Ed. Şt. şi Encicl. Soc. de Şt. Filologice din R. S. România, 1984,p. 911.
2. Ioan CAPRENU, Bucovina: Istorie şi cultură românească (1775-1918), Iaşi, Ed. Moldova, 1995, p. 142.
3. Iurie COLESNIC, Generaţia Unirii, Chişinău, Ed. Museum, 2004, p. 543
4. Mircea PĂCURARIU, Dicţionarul teologilor români, Bucuieşti, Ed. Univers enciclopedic, 1996, p.502.
5. Mircea GRIGOROVIŢA, Învăţământul în Nordul Bucovinei (1775-1944), Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1993.
6. Ion NISTOR, Istoria Bucovinei, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991, p. 454.
7. Ştefan PURICI, Bucovina 1775-1862. Aspecte politice, sociale, culturale, economice si demografice (Conferinţa ştiinţifică internaţională), // Glasul Bucovinei, 1996, nr. 2, p. 29-41.
8. Barbu TEODORESCU, Istoria bibliografiei române, Bucureşti, Ed. Enciclopedia Română, 1972, p. 432.
9. Vladimir TREBICI, Basarabia şi Bucovina //Academica, 1991, nr. 12, p. 12-13.