Dăinuire prin generozitate
S-au depănat şapte ani din primăvara de mai de când a ple­cat „acasă” Mitropolitul Nestor. Este şi mult, şi puţin. Este mult, căci cei ce l-am cunoscut şi ne-am bucurat de mulţimea darurilor de slujitor al Bisericii, pe care le împărţea cu o generozitate specifică lui, ne-am tot aşteptat, într-un fel sau altul, să-l mai întâlnim în situaţii destul de grele pentru orice creştin dornic să-şi poar­te crucea! Cu Mitropolitul Nestor, crucea era, uneori, mai uşoară! Este puţin de când a plecat, căci şapte ani nu reprezintă decât un scurt fragment din răstimpul vieţii noastre, atunci când ne gândim că şi noi vom pleca într-o zi de aici, mai devreme ori mai târziu. Gândurile cele bune adunate ca mărturie de la diferite persoane care l-au preţuit în viaţă şi, mai cu seamă, după aceea, această pomenire a sa chiar şi printr-o carte a recunoştinţei reprezintă deodată o evaluare în timp a rostului unui om deosebit al Bisericii, cât şi o pildă bună pe care cei ce nu l-au cunoscut decât la distanţă ar putea s-o folosească. Mi­tropolitul Nestor, despre care se va vorbi şi se va scrie nu doar acum şi în acest volum, s-a înscris de la bun început în categoria slujitorilor nemuritori. El a îmbrăţişat de la prima tinereţe a studiilor, ca monah nemţean, studiul cronicilor în care a descoperit nume, fapte şi evenimente peste care, în general, timpul aşează colbul uitării. Aplecându-se spre o astfel de folositoare zăbavă şi be­neficiind de răbdare, pasiune şi de o mare putere de muncă, a reuşit un gen de comunicare cu cei uitaţi, iar acest fapt i-a extins mult sfera cunoştinţelor atât cultural, dar mai cu seamă spiritual. Pasiunea sa pentru viaţa şi lucrarea marilor bărbaţi ai istoriei Bisericii şi neamului românesc s-a concretizat în lucrări de specialitate bine primite şi apreciate încă din viaţa sa, urcând, treaptă cu treaptă, nu doar demnităţile bisericeşti, ci şi vredniciile academice, fiind chemat în rândul academicienilor de onoare atât la Academia din Bucureşti, cât şi la Academia din Chişinău. Evident, nu vom proceda la o evaluare a operei şi nici a vredniciei slujirii Mitropolitului Nestor, căci, cu siguranţă, o vor face ucenicii apropiaţi de disciplinile abordate şi foştii eparhioţi. În ceea ce ne priveşte, vom înscrie, în puţine cuvinte, multă admiraţie la timpul mereu prezent pentru vlădica Nestor, care nu alegea omul în clipele sale de bonomie, după rang, ci, mai ales, după deschiderea sufletească. Ne amintim mereu la timpul prezent, încă din studenţie, de bucuria ce ne-o făcea atunci când îl căutam pentru că-l simţeam bun la suflet, generos şi apropiat de oameni. De fiecare dată, ierarhul Nestor devenea, din binecuvântător, dăruitor. Dăruia ceea ce avea. De-l însoţeai, îşi oferea metaniile dacă erai călugăr, altora, alte bunuri de care se lipsea cu bucuria de a le vedea la altul. Pentru orice oaspete, pregătea un dar! Nu cred că a plecat cineva de la Mitropolitul Nestor fără a primi un mic dar. Această disponibilitate face parte din convingerile mai profunde ale Evangheliei transferată în ciaţa de zi cu zi. Poate şi faptul că Dumnezeu i-a dăruit ca să dăruiască, şi el a înţeles aceasta, a făcut din viaţa şi din lucrarea sa o continuă luptă pentru generozitate. În al doilea rând, Mitropolitul Nestor ştia să se bucure pentru bucuriile altora, la care adăuga propria-i jovialitate şi bucurie. Aşeza „umărul” la ctitoriile culturale ale altora. Nu-l vom uita pen­tru semnele concrete ale acestei disponibilităţi şi la Dunărea de Jos, al cărei tezaur spiritual, într-o frumoasă perspectivă istorică, l-a cercetat şi l-a aşezat în inimile multor iubitori de credinţă, de cultură şi de istorie românească şi europeană. Împreună cu pământeanul şi verişorul său, Mitropolitul Antonie, dar şi cu noi, au ctitorit în 1992, la Galaţi, în cadrul unei reuniuni de istorie bisericească comparată naţională, prăznuirea sfântului Andrei, ca ocrotitor spiritual, şi, de la această dată, se poate vorbi despre o adevărată renaştere a duhului andreian în apostolatul bisericesc românesc. A repetat vizitele la toate chemările de care ne bucuram neîncetat când i le avansam, iar el le-a onorat ca nimeni altul, chiar pe vreme de iarnă şi nefavorabilă şi nu în stări de sănătate din cele mai bune. În al treilea rând, de Mitropolitul Nestor ne leagă o sfântă şi neştearsă preţuire tot la timpul prezent, pentru că ne-a oferit tuturor „pâinea” zilnică pentru suflet – „Proloagele”, diortosite de arhim. Benedict Ghiuş şi tipărite în volum, în timp de dictatură, cu dificultăţi numai de el ştiute. Puţini sunt cei plecaţi care au ştiut să-şi înscrie numele de o iniţiativă care, dacă ar fi lipsit, am fi fost mult mai săraci sufleteşte.Astfel, el este nu doar amintit şi pomenit la rugăciuni între ctitorii de oameni şi de slujitori, ci prezent tot timpul în ogorul mereu reavăn al ortodoxiei româneşti. Evident, se va aminti şi de pasiunea devotamentul şi disponibilitatea pentru canonizarea sfinţilor români. Neşterse vor fi amintirea şi recunoştinţa posterităţii pentru lupta sa în comisia sinodală privind canonizatrea Sfântului Ştefan cel Mare şi Petru Movilă. Păstrăm o mărturie a altui vlădică, de obârşie cernăuţeană, Mitropolitul Nicodim al Harkovului, care mărturiseşte în acest sens: „Fără vlădica Nestor şi tenacitatea san-am fi reuşit să convingem la Kiev importanţa canonizării Sfântului Petru Movilă”. Vor fi fiind, şi cu siguranţă sunt, multe temeiuri pentru aducerea în prezentul nostru, atât de învolburat, a acestei luminoase personalităţi a Bisericii şi a neamului românesc. Ne amintim şi de bucuria de a-l fi însoţit în satul său natal, Lozova din Basarabia, în biserica botezului ca prunc şi în casa părintească. Ne-au rămas de atunci înscrise în suflete mângâieri neşterse, căci toate ne sunt date de Dumnezeu în viaţa noastră pământească cu scopul de a le transmite altora, din generaţie în generaţie. Mitropolitul Nestor rămâne mereu cu noi prin profilul personalităţii sale plină de originalitate şi generozitate, dar şi prin lăsământul său spiritual, cultural şi misionar, de care avem mereu atâta trebuinţă. Dumnezeu să-l numere cu aleşii Săi!

P.S. CASIAN, Episcopul Dunării de Jos

Anunțuri