Am avut prilejul de a-l cunoaşte încă de la venirea sa în Craiova, în 1970. Eram arhivist la Arhivele Naţionale Dolj, iar Preasfinţia Sa, ca episcop al Arhiepiscopiei Craiovei, studia la sala de lectură documentele arhivistice privitoare la oamenii şi locurile pe care le păstorea atunci. Aveam 25 de ani, iar P.S. Nestor avea 43 de ani. Era prima dată când văzusem un călugăr faţă în faţă, în intimitatea sălii de lectură. Să ne reamintim că eram în epoca comunistă, în regim ateist, când se zicea că n-ai voie să mergi la biserică sau să intri în legătură cu oamenii Bisericii. […] Personal, de când P.S. Nestor m-a onorat cu preţuirea şi, aş putea spune, cu prietenia sa, relaţiile mele cu Biserica şi slujitorii ei nu s-au întrerupt niciodată. Am participat la Catedrala mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova la întronizarea ca mitropolit a Î.P.S. Nestor Vornicescu. […] Momentul întronizării ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în diminieaţa Floriilor anului 1978, a fost un moment deosebit. Era pentru prima dată când luam parte la un asemenea moment cu totul ieşit din comun. Am fost deosebit de onorat de îndrumarea teologică şi ştiinţifică, chiar de prietenia Î.P.S. Nestor. Mi-a destăinuit unele secrete de mare interes bisericesc şi cultural. Invitat la reşedinţa mitropolitană, aşezaţi în tinda biseicii de lemn din incinta Mitropoliei, mi-a relatat un episod de la începutul vieţii sale monahale. Era la Mănăstirea Neamţu, când un călugăr de vârstă patriarhală l-a chemat şi i-a destăinuit, ca unui ucenic de încredere, că în podul unei anumite chilii se află un mănunchi de hârtii foarte preţioase. „Să ai grijă de ele ca de propriul tău suflet”, l-a îndemnat călugărul. Curios din fire, tânărul Nicolae a desfăcut pachetul de hârtii spre a constata că era vorba despre Pactul Molotov-Ribbentrop comentat din punct de vedere bisericesc-administrativ, şi anume că, din punct de vedere al subordonării enoriaşilor basarabeni, după raptul bolşevic din anul 1940, Mitropolia Basarabiei aparţinea tot de Patriarhia Ortodoxă Română. În anexele Pactului, nu se făcea nici o referire la posibila apartenenţă a Mitropoliei Basarabiei la Patriarhia Rusă de la Moscova, subordonată lui Stalin. Acesta a fost imboldul, alături de originea sa basarabeană şi de apetitul pentru adevărul istoric al Mitropolitului cărturar de a iniţia, sub patronatul B.O.R., demersuri pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei ca fiind parte a Bisericii-Mamă. Cunoscând acest adevăr şi im­presionat de gestul bătrânului călugăr de la Mănăstirea Neamţu, a răspuns cu temei telegramei Patriarhului Moscovei, Alexei al II-lea, care ne certa pentru imixtiune în treburile interne ale Bisericii românilor din Basarabia. Î.P.S. a încercat o colaborare benefică şi cu Î.P.S. Vladimir de la Chişinău, înainte de reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, condusă de Î.P.S. Petru. L-a invitat pe Î.P.S. Vladimir la Craiova, ne-a invitat şi pe noi, consilierii clerici şi mireni, la agapa frăţească în care s-a discutat despre relaţiile dintre cele două mitropolii româneşti. Î.P.S. Nestor i-a propus omologului său de la Chişinău să trimită elevi, studenţi sau tineri călugări/călugăriţe spre a studia sau a efectua practică monahală gratuită la Seminarul teologic de la Mofleni, la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Craiova sau la mănăstirile din Arhiepiscopia Craiovei. La această tentantă propunere, Î.P.S. Vladfimir n-a schiţat nici măcar un gest de mulţumire convenţională. […] Din iniţiativa Ligii Cultu­rale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, condusă de Victor Crăciun, se organizează, începând cu 1991, Congresele Spiritualităţii Româneşti, cu participarea reprezentanţilor comunităţilor româneşti de peste hotare. La un astfel de congres, pus sub patronajul Patriarhiei Române, desfăşurat la Băile Herculane, a participat şi Î.P.S. Nestor. Aici s-a întâlnit (sau s-a reîntâlnit) cu marii săi prieteni basarabeni Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Emil Loteanu, Eugen Doga, Leonida Lari, Anatol Codru, Valeriu Matei etc. Era de aşteptat să fie o atmosferă de o încărcătură emoţională maximă. Şi cum se întâmplă în mod firesc, în astfel de momente se deapănă amintiri, se întreabă de unii de alţii, dacă mai sunt în viaţă, cum o mai duc şi… se cântă de bucuria revederii, dar cu nota de tristeţe şi nostalgie inerentă. În acest context, Î.P.S. Nestor a cântat cunoscuta romanţă „Dor de mamă”, mama însemnând, alegoric, nu numai fiinţa născătoare de copii, ci şi ţara pierdută. Ei bine, printr-un trucaj profesionist şi ingenios reconstituit, pe piaţa media a apărut o casetă video, în care apărea cântând Î.P.S. Nestor şi un grup de „petrecăreţi”. Vocea Mitropolitului nu se auzea, în schimb, comentatorul acestei secvenţe spunea, cu neruşinare, că acesta cântă cântece de lume sau mai deocheate. Şi această secvenţă era arătată atunci când „trebuia”. Personal, am intervenit spre a spune adevărul şi a înlătura o calomnie ordinară, pusă la cale de indivizi de joasă calitate morală. Principiul calomniei (“calomniază, calomniază, că tot va rămâne ceva”) a funcţionat din plin, plauzibilul s-a impus în faţa adevărului, iar suferinţa lăuntrică cauzată de nemernicia umană a dus la scurtarea zilelor.
Tudor NEDELCEA

Anunțuri