La venerabila vârstă de 86 de ani, a plecat dintre ai săi Părin­tele Protoiereu Casian Coţaga, cel care, în opinia mea, poate fi con­siderat unul dintre cei mai veritabili păstori duhovniceşti ai neamului nostru, cel căruia i-a fost hărăzit să-şi exercite funcţia sacerdotală pe parcursul unuia dintre cele mai furtunoase crâmpeie temporale ale secolului trecut şi până în vara aces­tui an, sfârşit de iunie curent, când s-a strămutat în patria celestă. Deşi sunt o persoană laică, totuşi, mi-am luat îndrăzneala să scriu câteva rânduri despre Părintele Casian Coţaga, dat fiind faptul că a fost duhovnicul familiei noastre chiar de la căsătoria părinţilor mei – Ludmila şi Ion Ojovanu. Eu şi fratele meu Mihail de asemenea am fost botezaţi de Prea Cucernicia Sa, el fiind numit „naş părinte” sau „nănăşelul” aproape de toţi locuitorii satului Pivniceni. Ne vizita deseori, de regulă, în zilele de mari sărbători şi în cele când, conform tradiţiei, se umbla cu binecuvântări pe la casele gospodarilor – de Crăciun şi Bobotează. Prin aceasta Părintele Casian Coţaga îşi exprima respectul faţă de familiile devotate credinţei şi tradiţiilor strămoşeşti. Aceste vizite şi binecuvântări, Părintele Casian le făcea în modul cel mai discret, astfel ca să nu stârnească nemulţumirea unor zeloşi nomenclaturişti locali, dornici de a declanşa campanii antibisericeşti. Biografia sa de slujitor al Sfântului Altar a început în parohia Corbu, localitate din preajma Donduşenilor, la care era afiliat şi satul învecinat Pivniceni, baştina mea, micul rai în care am văzut lumina zilei şi în care mi-au fost puse temeliile personalităţii, acestea fiind închegate de forţele spirituale pe care le dăruia biserica şi preotul tuturor doritorilor de a vieţui conform poruncilor dumnezeieşti. Deseori îmi amintesc cum, în Postul Mare, tata mă aşeza pe umeri şi, împreună cu mama şi bunica, pe la orele 4 dimineaţa, porneam pe jos spre Corbu, pentru ca să nu scăpăm începutul serviciului divin. Pe la orele 6, când ajungeam, biserica era de acum arhiplină… Aproape în toţi anii activităţii sale preoţeşti, Părintele Casian Coţaga a avut parte de o sistematică persecuţie şi constrângere din partea auto­rităţilor sovietice, fapt în urma căruia a avut mult de suferit, la fel şi membrii familiei, cu toţii împreună suportând cu multă bărbăţie asprimile regimului. Lucru aproape imposibil în acele timpuri, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al propriului curaj, a reuşit să-şi păstreze neînchisă parohia, menţinând credinţa vie în mijlocul enoriaşilor, fiind pentru ei un model de faţă bisericească, un exemplu de verticalitate morală. Cunoştea perfect rânduielile bisericeşti şi, în plus, poseda o voce minunată, iconfundabilă, tembrul căreia pătrundea adânc în suflet şi-i mişca pe toţi cei care-l ascultau. Liturghiile, sfinţirile de casă şi, mai ales, înmormântările, la care asista multă lume, erau adevărate lecţii de limbă română şi comportament corect. Anume din această cauză auto­rităţile i-au interzis să meargă cu procesiunile funerare prin mijlocul satului, rânduielile respective fiindu-i permise doar în casa decedatului şi la cimitir. Când timpurile s-au schimbat astfel că omul credincios nu mai era persecutat şi condiţiile au devenit mai favorabile, Părintele Casian a sprijinit cu bucurie ctitorirea bisericii „Sfântul Dumitru” din satul Pivniceni, la care i-a pus temelie împreună cu o mână de oameni din localitate. Cu atât mai dureros faptul că, fiind păstotul consătenilor mei mai bine de jumătate de veac, faptul trecerii sale la cele veşnice a fost ştiut doar de câteva persoane de la noi, ceea ce mă face să cred că Părintelui Casian Coţaga i-a fost hărăzită o cale de viaţă împresurată cu tot felul de obstacole şi încercări pe care el, datorită multelor sale virtuţi, le-a depăşit sau le-a trăit cu supuşenia unui adevărat creştin. Cred că Bunul Dumnezeu va fi îndreptăţit în cuvintele sale şi va birui atunci când acolo, Sus, se vor judeca faptele Părintelui şi Îl va face părtaş al Împărăţiei Sale… Mai avea o calitate pe care nu oricine o are: se bucura sincer de succesele altora. Ori de câte ori ne-am întâlnit, s-a interesat neprefăcut de preocupările mele preofesionale, precum şi de sănătate, de familie. Şi, desigur, totdeauna am purtat discuţii extrem de profunde cu privire la problemele care ne macină cultura şi credinţa… Regret mult că a rămas neîmplinită o dorinţă a Prea Cu­cerniciei Sale de a ne întâlni în timpul concediului meu, la Donduşeni, unde în ultimii ani era paroh la biserica „Sf. Ierarh Nicolae”. Pe lângă faptul că, aşa cum obişnuiam de fiecare dată, aveam multe de vorbit, intenţiona să-mi transmită şi mai multe materiale din arhiva sa, inclusiv cele ce se refereau la istoria bisericilor din Pivniceni şi Codru. Nu a fost să fie, pentru care fapt îi cer iertare, fie şi cu întârziere… Luminoasa amintire despre Părintele Protoiereu Casian Coţaga va rămâne mereu vie în memoria celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat, iar în patrimoniul Ortodoxiei noastre neîndoielnic va fi aşezat la un loc de cinste, precum şi merită un devotat slujitor al lui Hristos. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
Vitalie OJOVANU, doctor în filosofie, conferenţiar universitar