Despre casa de pe strada Zefiru­lui, 22 din Bucureşti, în care mulţi ani la rând a locuit familia Mihail – părintele avva Paul Mihail, preoteasa Eugenia şi fiica lor Zamfira, – am auzit de la mulţi chişinăuieni care au avut diferite prilejuri s-o viziteze. Toţi de-a rândul, fără nici o exepţie, i-au remarcat ospitalitatea ieşită din comun şi atmosfera plină de o rară bunăvoinţă, ceea ce i-a făcut să se simtă acolo cu totul nestingherit, trăind sentimentul că gazdele le sunt oameni propiaţi. Cât mă priveşte, am avut în repetate rânduri, încă de pe când părintele Paul era în viaţă, invitaţia să vizitez şi eu această minunată casă, lucru pe care, cu regret, nu am reuşit să-l fac, de fiecare dată cauzele fiind în aceeaşi măsură de serioase. Cu însuşi părintele m-am întâlnit doar o singură dată, la Chişinău, în cadrul lansării la Biblioteca Naţională a cărţii Prea Cucerniciei Sale „Mărturii de spiritualitate românească”, eveniment despre care am şi scris în paginile „Luminătorului”, mărturisind cât de mult m-au impresionat, la fel ca şi pe toţi cei prezenţi atunci în sală, simplitatea şi modestia preotului savant. Cu doamna Zamfira Mihail ne-am văzut de mai multe ori, de asemenea la Chişinău, dumneaei venind la noi să facă cercetări în arhive, să participe la conferinţe, simpozioane, lansări de carte, să ţină prelegeri, adică, pentru a se încadra în acţiuni raportate direct la preocupările ştiinţifice ale tatălui sau ale dumisale personal. De fiecare dată, avea un program strict, definit oră cu oră de dimineaţă până seara, şi totuşi, de multe ori, reuşea nu ştiu cum să-l remodeleze astfel ca să ne putem vedea, fie şi doar pentru un schimb de câteva cuvinte. Pe ale sale, mi le spunea cu o simplitate şi o căldură pur şi simplu răvăşitoare, de regulă, adăugând la ele şi un dar din partea familiei, iar când Părintele avva Paul Mihail şi preoteasa Eugenia au plecat în lumea celor drepţi – şi pomene de sufletul lor… Indiferent ce anume era, pentru mine conta gestul ca atare. Să zucem, un borcănaş cu dulceaţă din citrice, pe care mi l-a adus din partea mamei sale, mi-a trezit şi mie sentimentul că cei ce trăiesc acolo, pe strada Zefirului, sunt oameni apropiaţi mie, şi eu lor – la fel…
De la doamna Zamfira Mihail am primit mai multe cărţi – personal sau trimise prin cineva. Pe una din ele, şi anume Desiderie sau Cărare către dragostea lui Dumnezeu (din colecţia Comorile pustiei, alcătuită la iniţiativa unor monahi români de la Sfântul Munte Athos, editată după un manuscris paisian de Pr. Paul Mihail, cu un Cuvânt înainte de regretatul Virgil Cândea şi o Postfaţă de Zamfira Mihail), o ţin totdeauna la vedere, altfel spus, la îndemână, ca s-o pot lua în mâini oricând, fără a o căuta pe unde este. Nu pot să mă laud că aş face o lectură de lungă durată – o jumătate, uneori chiar un sfert de oră, – dar îmi este de ajuns pentru ca, fie şi timp de câteva clipe, să mă detaşez de tot şi de toate cele din jur, pentru ca să chibzuiesc mai adânc la ceea ce, deseori, mă gândesc în mod precipitat: la „curăţirea inimii şi înălţarea minţii către Dum­nezeu”. Acesta e rodul lecturii. Istoria călugărului Desiderie, care-şi ducea viaţa, „slujind nu puţină vreme Domnului Dumnezeu cu rugăciuni, posturi şi cugetând la lucruri cereşti” şi care, totuşi, nu este mulţumit cum vieţuieşte, de aceea doreşte fierbinte a căuta mijlocul prin care să-l iubească pe Dumnezeu desăvârşit şi porneşte „să umble prin toată lumea” pentru a-L găsi, această is­torie îşi dobândeşte tot mai mult loc în canavaua vieţii mele, din acel an 2000, când am început cunoaşterea ei.
Tot ceea ce se întâmplă cu Desiderie în această „călătorie iniţiatică” sunt simboluri şi învăţături pe care unui om multă vreme înstrăinat şi îndepărtat de credinţă îi este greu să le pătrundă, să le perceapă în deplină măsură. Eu, cu regret şi nu atât din proprie vină, sunt unul dintre aceştia. Faptul că l-am cunoscut pe Desiderie şi comunic cu el – cât pot şi cum pot la ziua de astăzi – mă ajută să mă privesc tot mai des într-o altă oglindă, cea numită „a credinciosului”, şi, pe deasupra, să ştiu că cei trei oameni din casa de pe strada Zefirului, 22 totdeauna s-au privit pe sine doar într-o astfel de oglindă. Deci, aş putea spune că am fost şi eu în casa lor…
Anastasia RUSU-HARABA

Din partea „Luminătorului”. Ne bucurăm sincer de preţioasele succese profesionale izbândite de prof. univ. dr Zamfira Mihail, precum şi de frumoasa vârstă pe care a împlinit-o la acest început de vară, la fel de sincer dorindu-i multe bune pentru zilele de astăzi şi pentru cele de mâine… Stimată doamnă, Dumnezeu să vă aibă în paza Sa şi de acum înainte, astfel ca să continuaţi a trudi cu acelaşi talent şi cu aceeaşi hărnicie întru binele poporului a cărui parte sunteţi!