La Chişinău, pe strada Alba-Iulia, protoiereul Petru Buburuz construieşte o preafrumoasă catedrală a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este cea mai albă, mai zveltă, mai românească dintre toate catedralele ortodoxe ce se construiesc în spaţiul etnocultural al poporului nostru.
Minunea arhitectonică de pe Alba-Iulia îmbină fericit triconcul îngust muşatin, dotat cu două turle, deschiderea pridvorului brâncovean şi înălţimea transcedentală a bise­ricilor din Ardeal. Această construcţie magnifică ne-a adus la Chişinău frumuseţea Hurezilor, Probotei, Sâmbetei, dar şi a vechii biserici ştefaniene de la Căpriana. După dezast­rul rusesc şi bolşevic, care a anihilat mai toate elementele excepţionalei arhitecturi vechi româneşti, catedrala de pe Alba-Iulia este prima care adună atât de armonios înălţimea şi ocniţele, misticul şi firidele, frumosul şi sacrul, modern­itatea şi tradiţia („depozitara geniului etnic creator”, spune ÎPS Bartolomeu Anania). Arhitecţii au păstrat vie relaţia dintre gotic şi bizantin, taina bolţii, prefacerea loggiei italiene în loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, iar Petru Buburuz nu a uitat că o biserica românească este armonizată şi cu natura, aşa că, în pofida oraşului şi a şantierului, parcul din jur face deja parte din spaţiul sacru al Catedralei.
La ora actuală, Petru Buburuz săvârşeşte slujba în viitoarele încăperi sociale, acolo unde, cu certitudine, va fi susţinută şi o intensă viaţă intelectuală, aşa cum i-a stat bine ortodoxiei româneşti dintotdeauna. Părintele Buburuz, unul dintre cei care s-a străduit să ne fie redată Mitropolia Basarabiei, reprezintă azi hărnicia intelectuală a acestei mitropolii, munca lui de ctitor, scriitor, editor şi luminător fiind bine cunoscută şi apreciată. Dar, cu toate astea, Petru Buburuz construieşte minunea despre care scriem aici mai mult de unul singur.
Nu trimitem săgeţi cu această afirmaţie nici spre Patriarhia de la Bucureşti, nici spre Mitropolia de la Chişinău, nici spre elita politică, economică şi culturală a Basarabiei. Până la urmă, o biserică, fie ea şi Catedrală a Neamului, aşa cum va fi cu certitudine Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel, se construieşte de enoriaşi. Dar Basarabia s-a sacr­ificat de atâtea ori pentru a nu dispărea întregul neam românesc, încât s-ar putea, de mult se putea, ca minunea pe care o zideşte la Chişinău protoiereul Petru Buburuz să lumineze acest sacrificiu cu toată puterea spiritualităţii româneşti.

TIMPUL, ediţia de vineri, 9 februarie 2007, nr. 573

Andrei VARTIC

Anunțuri