Fiecare familie, fiecare parohie şi, mai ales, fiecare neam cinsteşte pe fiii ei care s-au remarcat prin activităţi deosebite în plan cultural, social, educaţional, publicistic şi editorial, îndeosebi pe acei care şi-au înscris numele în cartea neamului ca păstori şi îndrumători în cele duhovniceşti, ca preoţi şi părinţi a zeci de generaţii, strălucind prin faptele credinţei izvorâte din dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Viaţa acestor părinţi, fiind ancorată în tradiţia strămoşească bimilenară, este pilduitoare pentru tinerele generaţii, mai ales acum, când societatea noastră se confruntă cu un nou val de pervertire a valorilor creştine, generat de procesul de secularizare, prin care trecem. Tocmai de aceea avem nevoie de modele, de experienţa unei vieţi trăite în dreaptă credinţă şi de părinţi şi îndrumători în tainele credinţei celei adevărate, de duhovnici şi apărători ai Bisericii şi ai neamului nostru de intemperiile izvorâte fie din ideologiile ateiste, fie din cele ale unui individualism al omului fără rădăcini, fără trecut şi fără Dumnezeu.
Între cei care şi-au adus aportul la păstrarea şi propovăduirea dreptei credinţe în ţara noastră se numără şi Prea Cucernicul Părinte Protoiereu Petru Buburuz, parohul bisericii Sfinţii Apostol Petru şi Pavel din Municipiul Chişinău, care, în luna septembrie, acum când se culeg roadele, a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, ani pe care i-a trăit intens, cu bucurii şi dureri, cu frământări şi împliniri. Numai Părintele Petru ştie câte a trebuit să rabde pentru adevăr şi credinţă în perioada sovietică, cu câtă dragoste şi jertfelnicie a întreţinut vie speranţa victoriei celor care au reactivat Mitropolia Basarabiei, dar şi ca paroh, câte lipsuri şi defăimări a trebuit să îndure pentru înălţarea la Chişinău uneia dintre cele mai frumoase biserici în stil românesc, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buicani.
Având în vedere darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu pană la această frumoasă vârstă, vom încerca în cele ce urmează să facem o scurtă trecere în revistă a vieţii şi rodnicei activităţi pe care PC Sa a desfăşurat-o până în prezent, aducând prinos de recunoştinţă ca unul ce mă număr printre cei pe care i-a îndrumat în cele ale teologiei.
Pentru familia dreptcredincioşilor Dumitru şi Anastasia Buburuz din satul Durleşti, judeţul Lăpuşna, România, ziua de 26 septembrie 1937 a fost una deosebită, deoarece în acea zi a fost dăruiţi de Dumnezeu cu naşterea unui fiu, care a primit la botez, în mod providenţial pentru activitatea ulterioară, numele unuia dintre cei mai înflăcăraţi apostoli, a Sfântului Apostol Petru. Anii copilării i-a petrecut în satul natal, primind o educaţie aleasă în familie şi biserică, precum şi la şcoala medie din localitatea Durleşti, apoi la şcoala medie completă din satul Truşeni, pe care a absolvit-o în anul 1954. După cum mărturiseşte Prea Cucernicia Sa, aceşti ani au fost dificili, marcaţi de ostilităţile Războiului al II-lea Mondial, de reanexarea unei părţi din Moldova URSS-ului, de foametea din anii 1946-1947, de instaurarea regimului ateist-comunist în RSS Moldovenească, valurile de deportări şi începerea prigoanei împotriva Bisericii lui Hristos, etc.
Anii studenţiei
Cu toate acestea, tânărul Petru1 nu şi-a pierdut speranţa în pronia lui Dumnezeu, ci, având sămânţa credinţei semănată în inima sa încă din fragedă copilărie, a căutat să-şi desăvârşească cunoştinţele teologice la una dintre cele mai prestigioase instituţii teologice din URSS din acea vreme. Astfel, după un an de activitate ca linotipist la Combinatul poligrafic din Chişinău, în septembrie 1955 a fost admis la Seminarul Teologic din Leningrad, pe care l-a absolvit în anul 1961. Trebuie amintit că în acea perioadă toţi cetăţenii sovietici trebuiau să satisfacă serviciul militar, inclusiv cei care studiau teologia. Astfel, în perioada octombrie 1958 – septembrie 1960 şi-a satisfăcut stagiul militar în armata sovietică. În timpul armatei se încerca „reeducarea” şi convertirea celor care urmau să devină clerici prin activităţi politice specifice, promisiuni de avansare şi chiar prin intimidări. Printre cei care şi-au păstrat credinţa şi convingerile se numără şi Părintele Petru Buburuz, care, după absolvirea Seminarului Teologic în anul 1961, nu s-a oprit, ci, la recomandarea profesorilor, a urcat treaptă cu treaptă spre visul său continuându-şi studiile teologice universitare la Academia Teologică din Leningrad (actualul Sankt-Petersburg). Trebuie menţionat că, de obicei, puteau să-şi continue studiile cei mai buni studenţi ai seminarului, care, la absolvirea academiei, erau angajaţi în administraţia bisericească de la centrele eparhiale. Dacă ţinem cont de epoca în care au activat şi de condiţiile deloc favorabile misiunii pastorale a preoţilor, conştientizăm marea responsabilitate pe care trebuiau să o poarte pe umeri clericii pentru îndeplinirea misiunii sacerdotale şi a celei administrative şi de reprezentare a intereselor bisericeşti în faţa autorităţilor de stat.
Pentru părintele Petru, perioada septembrie 1961 – iunie 1965 petrecută la Academia Teologică a fost plină de realizări, încununată cu rezultate deosebite şi cu titlul de „candidat în teologie”. Aici şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului rugăciunii şi cercetării izvoarelor liturgice, elaborând lucrarea „Tradiţia Apostolică a Sfântului Ipolit Romanul ca monument liturgic”2, care s-a bucurat de o apreciere deosebită din partea comisiei, dar şi a publicului larg din ţara noastră.
La începutul lunii octombrie (11) 1964, a fost hirotonit diacon, iar la cinci luni mai târziu (15 februarie 1965) a fost hirotonit preot.
După absolvirea Academiei în iunie 1965 s-a întors acasă unde a activat ca preot la biserica „Înălţării Domnului” şi Catedrala „Ciuflea” din Chişinău, până în septembrie, când s-a întors la Moscova pentru a-şi continua studiile la aspirantură, la Academia Teologică din Zagorsk (1965-1968). În perioada 1966-1968, pe lângă activitatea de cercetare, a activat ca referent la Departamentul pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Ruse, perioadă în care a cunoscut îndeaproape atât realităţile din Biserica Rusă, cât şi cele din celelalte Biserici Ortodoxe, precum şi celelalte confesiuni şi religii.
După o bogată experienţă acumulată în administraţia Patriarhiei Moscovei, în anul 1972 îşi susţine disertaţia cu tema „Sfântul Ipolit Romanul şi Tradiţia Apostolică”, obţinând titlul de magistru în teologie. Calificativele obţinute, dar, mai ales, dorinţa desăvârşirii pregătirii teologice la şcolile din Occident, avea să se materializeze după zece ani de activitate pastorală. Astfel, în perioada 1975-1987 a beneficiat din partea Guvernului Franţei de o bursă pentru cercetare şi documentare la Institutul Catolic din Paris. În această perioadă a cercetat izvoarele patristice şi liturgice şi operele marilor teologi apuseni, aprofundând munca de cercetare a operei Sfântului Ipolit Romanul.
Această perioadă i-a prilejuit întâlnirea cu lumea catolică şi protestantă, dar şi cu democraţiile europene, care i-au susţinut activitatea pastoral-misionară, dar, mai ales, cea politică pe care a desfăşurat-o ca deputat al RSS Moldoveneşti în Parlamentul URSS (1989-1990), iar după proclamarea independenţei Republicii Moldova, ca membru al unor diverse fundaţii şi societăţi culturale.
Pelerin în lumea ortodoxă
Încă din anii studenţiei la Moscova, pe când activa şi ca referent la Patriarhia Rusă, Părintele Petru a făcut parte din delegaţii ale Bisericii Ruse cu diferite misiuni în străinătate, a însoţit delegaţiile româneşti la Moscova, bucurându-se de apreciere din partea întâistătătorului Bisericii Ruse, Patriarhul Pimen, ales în anul 1971 de către Sinodul local al Bisericii Ruse, la ale cărui lucrări PC Sa a participat.
Astfel, în 1966, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ruse, vizitând Locurile sfinte din Siria, Iordania, Israel, Grecia şi Sfântul Munte, cunoscând îndeaproape realităţile spirituale din Orient.
În anul 1972, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ruse condusă de Patriarhul Pimen în ţările din Balcani (Iugoslavia, Grecia şi România). În anul 1975 a însoţit delegaţia Bisericii Ortodoxe Române condusă de Patriarhul Justinian în Rusia, contribuind la cunoaşterea reciprocă şi întărirea relaţiilor celor două Biserici Ortodoxe locale surori.
Pe fundalul bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Română, în anul 1980, cu ocazia vizitei frăţeşti făcute de către Patriarhul Justin Bisericii Ortodoxe Ruse, PC Sa a însoţit delegaţia românească în Uniunea Sovietică. Trebuie precizat faptul că după cel de al doilea război mondial, schimbul de relaţii dintre Bisericile surori, pe lângă vizitele frăţeşti, se făcea şi prin intermediul schimbului de studenţi. Mulţi dintre clericii români au beneficiat de stagii de cercetare la prestigioasa şcoală teologică din Lavra Sfântului Serghie (Zagorsk). În aceste împrejurări, teologii români puteau să-şi cunoască fraţii din Basarabia şi chiar să-i ajute la procurarea unor cărţi de cult şi a Sfintei Scripturi.
În anul 1986, cu ocazia întronizării Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist (trecut la cele veşnice anul acesta la data de 30 iulie). Părintele Petru a făcut parte din delegaţia Bisericii Ruse care a participat la eveniment, vizitând cu această ocazie şi unele mănăstiri din România.
În anul 1988, a întreprins timp de o lună un pelerinaj la bisericile şi mănăstirile din România. Tot în acelaşi an a însoţit delegaţia Bisericii Ortodoxe Române condusă de Prea Fericitul Teoctist la Moscova cu ocazia serbării a o mie de ani de la creştinarea Rusiei.
După reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a făcut parte din mai multe delegaţii în ţară şi peste hotare. Astfel, a fost delegat la Forumul Românilor de Pretutindeni (ediţiile organizate de Fundaţia Culturală Română la Sinaia 1991, Neptun – Constanţa 1992, Sibiu 1993). În 1992, a vizitat Canada şi America, fiind oaspete al Festivalului de cultură Românească. În anul 1995, a fost delegat la al treilea congres al spiritualităţii române (Băile Herculane 17-19 noiembrie).
Pentru activitatea rodnică şi meritele deosebite la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a făcut parte din delegaţia clericilor din Republica Moldova, care a participat la şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992, la care a fost aprobat Actul patriarhal şi sinodal de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, pe care l-a semnat.
A participat ca delegat al Mitropoliei Basarabiei la festivităţile organizate de Biserica Ortodoxă Română cu ocazia aniversării a 110 ani de autocefalie şi 70 de ani de Patriarhat. A participat la lucrările Sfântului Sinod (alegerea ÎPS Petru ca Mitropolit al Basarabiei – 1995, etc.), la diverse conferinţe, congrese naţionale şi internaţionale, dintre care amintim participarea în anul 1997 ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române la a doua Adunare Ecumenică Europeană (23-29 iunie) şi la cea de a doua Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene (23 iunie – 4 iulie, Graz, Austria), la prima Conferinţă a românilor din Europa (Bucureşti, octombrie 2006), etc.
De asemenea, a mai participat la diferite conferinţe, sesiuni ştiinţifice, simpozioane, etc.
Activitatea pastoral-misionară şi culturală
După terminarea aspiranturii (august 1968) Părintele Petru a activat ca preot slujitor în diferite parohii din oraşul Chişinău, dintre care amintim Catedrala „Ciuflea” (1968-1974), Biserica „Tuturor Sfinţilor” (1974-1978), Biserica „Sfânta Treime” (1 februarie 1979 – 1984 şi ca paroh al acesteia din 1984 până la 6 decembrie 1992, când, datorită activităţii proromâneşti a fost „eliberat” în mod abuziv de la această parohie de către IPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului).
Pe lângă activitatea la parohie, din anul 1969 până în 1988, timp de aproape douăzeci de ani a funcţionat şi ca şef al arhivei Eparhiei Chişinăului. Din 1980, a fost numit secretar al Comisiei Eparhiale pentru editarea cărţilor bisericeşti în limba moldovenească, reeditând Trebnicul, partea întâi.
În toată această perioadă, a desfăşurat o activitate pastoral-misionară deosebită, contribuind la revigorarea spiritualităţii ortodoxe în Basarabia şi la mişcarea de emancipare naţională în deceniul al nouălea. Credincioşii din Basarabia erau încântaţi de predicile şi slujbele înălţătoare pe care le ţinea PC Sa. Mi-aduc aminte de mulţimea credincioşilor care îl aveau ca păstor şi îndrumător la biserica „Sfânta Treime”, unde, din 1987, participam la sfintele slujbe, ajutând uneori, împreună cu alţi tineri, ca paraclisier, mai ales în 1990, când am fost admis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, România.
La 27 august 1989, pe fundalul redeşteptării naţionale a românilor din Basarabia, PC Sa a binecuvântat prima Mare Adunare naţională de la Chişinău, iar în 1990 – cea de a doua Mare Adunare naţională.
De asemenea, PC Sa a participat la diferite evenimente cultural-naţionale în ţară şi peste hotare (Podul de flori Ungheni – 1990, Albiţa-Leuşeni – 1991).
În anul , conferinţa de constituire a Societăţii Culturale şi Bisericeşti Mitropolitul Varlaam, a fost ales preşedinte al societăţii şi al consiliului, membru al colegiului de redacţie al publicaţiei „Datina Creştină”, care a apărut mai bine de doi ani.
În anul 1991, a fost ales membru al prezidiului Fondului Carităţii din Moldova şi redactor-şef al revistei bisericeşti „Luminătorul”, reapărută în ianuarie 1992. Concomitent, a activat ca membru al Comisiei eparhiale speciale şi al Comisiei eparhiale disciplinare. Pentru sârguinţa şi efortul depus în activitatea pastoral-misionară, PC Sa a fost ales de către Congresul Frontului Popular Democrat Creştin din Moldova (16-17 februarie 1992) ca membru al Sfatului Frontului, iar de către Conferinţa intelectualilor din Moldova – ca membru al senatului. În septembrie 1992 a fost ales membru al conducerii „Frăţiei Ortodoxe Ştefan cel Mare”, iar din octombrie acelaşi an a activat până în 28 iulie 2005 ca şi Consilier administrativ-bisericesc al Mitropoliei Basarabiei. Din anul 1994 a fost ales Preşedinte de onoare al „Asociaţiei Astra” de la Chişinău.
Din anul 1990 până în 1999, Părintele Petru a făcut parte din comisia de admitere la teologie, fiind de cele mai multe ori preşedintele acesteia. Astfel, a contribuit la selectarea tinerilor care doreau să urmeze teologia fie la Facultatea de Teologie din Chişinău, fie la şcolile teologice din România.
Amintim că situaţia parohiilor, era dificilă la începutul anilor 1990, multe din bisericile închise în perioada sovietică au fost deschise, eparhia ducea mare lipsă de clerici. În aceste condiţii, a activat şcoala de la mănăstirea Căpriana (1990-1992), iar din septembrie 1990, prin hotărârea Guvernului, s-a reînfiinţat Facultatea de Teologie de la Chişinău, în cadrul Universităţii de Stat.
Toate aceste demersuri au fost întreprinse, deoarece Biserica avea nevoie de preoţi buni, de profesori de teologie şi oameni bine pregătiţi care să facă faţă nevoilor pastoral-misionare, social-politice şi culturale ale vremii. Părintele Petru s-a numărat printre primii care au sprijinit şcoala teologică din Basarabia, activând atât ca profesor de teologie sistematică, cât şi ca prim decan al nou deschisei Facultăţi de Teologie în perioada cea mai dificilă, în perioada de început, între anii 1991-19933. În anul 1993, datorită unor conflicte de interese, s-a retras la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, pe care o administrează ca paroh din anul 1991 până în prezent. Văzând sârguinţa PC Sale, dorinţa revigorării spirituale şi moral religioase, credincioşii au apreciat activitatea deosebit de rodnică şi l-au susţinut la construirea bisericii parohiale, care este una dintre cele mai frumoase biserici construite în stil românesc la Chişinău după 1994.
Un merit deosebit al Părintelui Petru îl constituie editarea revistei „Luminătorul”, din anul 1992 până în prezent, precum şi a activităţii culturale pe care o desfăşoară în Republica Moldova prin activitatea publicistică şi participarea la numeroase emisiuni radio şi TV.
Prin strădania PC Sale şi a colaboratorilor, revista „Luminătorul” se bucură de aprecieri atât în Republica Moldova, cât şi în străinătate. Ea a devenit de facto un factor de iluminare a credincioşilor din Republica Moldova, care pot găsi în paginile acestei reviste răspunsuri la întrebările cotidiene ale vieţii, pastorale şi sfaturi duhovniceşti, studii de teologie, informaţii despre evenimente din viaţa bisericească, recenzii, etc.
Ne bucurăm să fim împreună, clerici şi mireni, membri ai familiei şi ai parohiei, oameni de cultură şi prieteni, la ceas aniversar, pentru a aduce urări de sănătate şi prinos de recunoştinţă părintelui, duhovnicului, profesorului, editorului şi publicistului pentru activitatea pastoral-misionară, social-culturală şi administrativ-bisericească cu ocazia celei de a 70-a aniversări, dorindu-i multă sănătate şi putere pentru a finaliza atât biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cât şi celelalte proiecte pe care Prea Cucernicia Sa le desfăşoară cu nădejde şi credinţă, întru depăşirea crizei spirituale şi propăşirea valorilor ortodoxe bimilenare specifice poporului nostru.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Prea Cucernice Părinte Protoiereu Mitrofor Dr. Petru Buburuz!
Note:
Dr. Veaceslav GOREANU, Inspector Eparhial, Patriarhia Română
1. Pentru informaţii privind viaţa şi activitatea Părintelui Petru Buburuz am consultat Calendarul bibliotecarului, Ed. Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Chişinău, 1997, p. 230-234; Pr. Prof. Dr Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, ed. a II-a, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002; revista Luminătorul, anii 1992-2007; unele date din discuţiile personale avute ocazional cu Prea Cucernicia Sa.
2. Lucrarea a fost publicată de Editura Bons Offices, Chişinău, 2002.
3. Vezi revista „Luminătorul”, 1992-1993.

Anunțuri