În luna septembrie, se înseamnă Pomenirea Înălţării Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.
Constantin cel Mare, intitulat împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii din istorici, la Roma împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia, iar alţii zic că la apa Dunării împotriva sciţilor. Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-au arătat în amiaza zilei chipul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: „Întru aceasta vei birui”. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.
Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu Maică-sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Ne-ştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat, iar celelalte două ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului cinstita Cruce. Şi văzând-o poporul, a început a striga: „Doamne, miluieşte!”. Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
(Din Mineiul pe septembrie, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Nisiune Ortodoxă, 1973, p. 181).

 

Anunțuri