Maxim Melinti- ”Influenţa Sfântului Munte Athos asupra vieţii spirituale şi culturale a Moldovei”

După căderea Constantinopolului sub turci în 1453, singurul scut de ocrotire pentru întregul Răsărit creştin, cotropit de otomani, şi îndeosebi pentru vieţuitorii Sfântului Munte din partea domnitorilor ortodocşi au rămas doar voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Rusia era prea departe de Athos, iar mai târziu, începând din sec. XVI, când ţarii ruşi dau permisiune călugărilor aghioriţi să colecteze banii din ţară, vor face aceasta numai pentru anumite mănăstiri. Deci, după marea lor milostivire şi îndurare, sunt asemănaţi de către călugării aghioriţi drept cu împăraţii bizantini Constantin cel Mare (306-337) şi Justinian (527-565), sau că istoria n-a cunoscut un domnitor mai darnic, cum a fost Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714). Iar patriarhii ecumenici îl numeau pe domnitorul Vasile Lupu „susţinător al întregii Biserici Ortodoxe, urmaş prea vrednic al împăraţilor bizantini”, iar Sevastos Chimenitul spunea despre Constantin Brâncoveanu, că istoria n-a cunoscut vreun împărat mai darnic decât el (Moisescu 1953, 240).
Începând cu primii Basarabi din secolul XIV şi terminând cu ultimii voie­vozi şi domni ai Ţării din secolul al XIX-lea, mănăstirile athonite au primit nu numai ajutoare băneşti, ci şi numeroase metocuri, sate şi moşii, păduri, ţarini şi >>> Maxim Melinti >>>