Mănăstirea Călărăşeuca – sihăstria de pe valea Nistrului. Locurile părăsite de oameni nu devin părăsite şi de Dumnezeu!
Pentru a afla de ce călugării se retrag în locurile mai puţin accesibile, pe care noi, oamenii, le numim părăsite de lume, ne putem referi la cuvintele Sfântului Tavst al Lerinului, care ne arată clar scopul celor retraşi în aceste locuri: „Nu ne-am adunat aici de dragul bunului trai, fraţilor, ci de dragul luptei, al unei lupte crâncene…, ne-am adunat în locaşul liniştit al duhului, ca din zi în zi neîncetat să ne învingem patimile”1. După spusele Sfântului Tavst, viaţa de mănăstire nu este una care îl face pe om să scape de neplăcerile acestei lumi, ci, din contra, una de luptă cu aceste neplăceri, o viaţă plină de ispite şi patimi, care trebuie biruite prin rugăciune. Rugăciunea, la rândul ei, are nevoie de colaborarea omului şi cu celelate virtuţi creştine.
Atfel de locuri găsim peste tot unde trăiesc creştini. Pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, unde creştinismul s-a răspândit destul de repede, sunt nenumărate complexe monastice în care, aşa cum am mai zis, locuitorii acestor lăcaşuri sfinte s-au retras aici nu pentru a scăpa de neplăcerile acestei lumi, ci pentru a se lupta cu
>>> Andrei Rurea >>>

Anunțuri