Cercetări

Legislaţia statului sovietic (1924-1991). O evaluare juridico-istorică

În anul 1940, regimul sovietic s-a grăbit să preia controlul asupra teritoriilor recent anexate din Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, precum şi Ţările Baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, care se remarcau printr-o bogată tradiţie religioasă. În noile teritorii conducerea ecleziastică a fost stabilită cu ajutorul serviciilor secrete sovietice. Este elocvent în acest sens raportul primit de Stalin în martie 1941 de la V. Merkulov, comisar al poporului pentru Securitatea de Stat a U.R.S.S.: „În prezent, pe teritoriile ocupate există biserici autocefale conduse de mitropoliţi locali”1.

Se ştie că partidul bolşevic şi-a determinat atitudinea reacţionară faţă de religie şi Biserică chiar de la începutul activităţii sale. Însă condiţiile favorabile de realizare a politicii ateiste au apărut odată cu cucerirea puterii statale de către bolşevici în noiembrie 1917, când guvernarea monopartinică a comuniştilor în U.R.S.S. a declarat un adevărat război religiei şi credincioşilor. În perioada regimului comunist, relaţiile dintre stat şi culte erau tratate unilateral, fiind denaturat adevărul istoric, dar astăzi vedem că se caută aşa zisele „căi de restabilire” a relaţiilor dintre partidul de guvernământ şi Biserica Ortodoxă.

Toată politica regimului totalitar comunist din U.R.S.S. în ceea ce priveşte libertatea religioasă se baza pe ideile marxist-leniniste. Cei care le-au implementat în viaţă au fost V. Lenin, L. Stalin, N. Hruşciov ş.a. Politica antireligioasă susţinută de Lenin era bazată pe concepţia strict ştiinţifică despre lume, ceea ce face ca partidul proletar să ducă o luptă ideologică consecventă împotriva religiei. După el, religia este una din formele asupririi spirituale, de care suferă peste tot masele „norodnice” şi ea trebuie declarată o chestie particulară. Statul trebuie să fie independent faţă de religie, obştile religioase nu trebuie să aibă legătură cu puterea de stat. În documentele oficiale nu trebuie să fie pomenită cutare ori cutare religie a cetăţenilor. Nu trebuie date nici un fel de sume de bani din partea statului obştilor bisericeşti şi religioase2. Cât priveşte atitudinea faţă de religie şi-a camuflat-o prin elaborarea principiului de libertate a conştiinţei: „Fiecare om trebuie să fie absolut liber de a împărtăşi orice religie sau de a nu recunoaşte nici o religie, adică să fie ateu, aşa cum este de obicei orice socialist. Este absolut inadmisibil să se facă vreo deosebire între cetăţeni în ceea ce priveşte drepturile lor în funcţie de convingerile lor religioase3. În acest context, Lenin face o explicaţie: „Noi cerem ca religia să fie o chestiune particulară faţă de stat, dar nu putem în nici un caz să socotim religia drept o chestiune particulară faţă de propriul nostru partid”4. Astfel, confruntarea dintre Partidul Comunist şi religie devenise inevitabilă. Lenin a elaborat un întreg program, pe care proletariatul trebuia să-l impună statului contemporan şi Bisericii contemporane în cazul cuceririi puterii politice de către comunişti.

Toată ideologia sovietică contra religiei avea la bază ideile comuniste fundamentate pe opiniile şi părerile marilor fondatori ai acesteia. Cu toate că lupta puterii de stat împotriva religiei era un lucru pornit din sânul comuniştilor, totuşi, ei nu recunoşteau acest fenomen deschis. Ei spun că marxism-leninismul nu are nimic comun cu ateismul forţat. Religia este un fenomen social complicat, cu rădăcini sociale şi gnoseologice adânci. E de la sine înţeles că interzicerea, presiunea administrativă fac parte din arsenalul incompatibil cu lupta contra ideologiei religioase5. Garanţia cea mai importantă şi mai necesară a deplinei libertăţi a conştiinţei se asigură prin despărţirea Bisericii de Stat, idee susţinută şi azi de „feciorii” şi „nepoţii” lui Lenin. Esenţa despărţirii Bisericii de Stat, conform decretului leninist din 23 ianuarie 1918, consta în faptul că statul nu se amestecă în activitatea internă a cultelor şi organizaţiilor religioase, iar ele, la rândul lor, nu se amestecă în treburile statului. Activitatea Bisericii şi organizaţiilor religioase consta în îndeplinirea cultului, orice activitate de propagandă sau educativă (în proporţii ce depăşesc cadrul stabilit de comunităţile religioase) nu trebuie să aparţină Bisericii, ea fiind creată şi existentă numai pentru îndeplinirea cultului.

În primăvara anului 1944, Basarabia a revenit la statutul ei impus în 1940. Schimbări esenţiale a cunoscut şi Biserica Ortodoxă din R.S.S.M., care a fost supusă necondiţionat Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Prin conţinut şi prin formă, Biserica Ortodoxă era incompatibilă cu regimul comunist, al cărui scop consta în excluderea Bisericii din viaţa „sovietică luminoasă”. În conformitate cu ideologia comunistă cu privire la religie, a fost instituit un mecanism care dirija activitatea antireligioasă. Instituţiile care luptau contra elementelor antisovetice din rândurile clerului şi ale credincioşilor din R.S.S.M. se numeau: Consiliul pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. şi cel al R.S.S.M., organele securităţii de stat şi alte structuri6. Cel mai inferior organ care avea cea mai mare influenţă asupra populaţiei era Organul Sovietului Raional.

Astfel, Biserica a fost supusă unui aspru control de stat. În structurile Bisericii erau implantaţi agenţi pentru a submina din interior ceea ce au zidit strămoşii noştri timp de mai bine de 2000 ani. Agenţii ocupau posturi de conducere în ierarhia bisericească. Biserica era ţinută permanent într-o stare de tensiune prin închiderea locaşurilor sfinte şi transmiterea averii acestora organelor sovietice de propagandă antireligioasă, cum ar fi: presa, radioul, televiziunea, cinematograful, organizarea de procese judiciare publice, etc7.

Drept „elemente ostile regimului sovietic” au fost consideraţi şi membrii sectelor religioase. De aceştia s-au preocupat împuterniciţii Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. pentru culte din R.S.S. Moldovenească, Consiliul împuterniciţilor pentru culte de pe lângă Guvernul R.S.S. Moldoveneşti, Ministerul Securităţii de Stat din republică, alte structuri ale statului sovietic şi ale Partidului Comunist8. Deseatnikov, împuternicitul Moscovei pentru supravegherea cultelor în R.S.S. Moldovenească, a constituit Consiliul Republican al împuterniciţilor, a cărui activitate consta în informarea „operativă a guvernului U.R.S.S. privind starea cultelor, întocmirea notelor informative”9.

Lovitura iniţială dată sectanţilor a fost naţionalizarea caselor de rugăciuni. În acest scop, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. a adoptat câteva directive cifrate: nr. 708 de la 9 iulie 1945 şi nr. 956 de la 20 septembrie 1945. Pentru început, se preconiza naţionalizarea caselor de rugăciuni a Adventiştilor de Ziua a Şaptea din raioanele Sângerei, Edineţ, judeţul Bălţi, judeţul Chişinău10. Despre rezultatele acestei operaţiuni Centrul aştepta informaţii deja de la 5 martie 1946, fapt care este confirmat prin corespondenţa de la 13 februarie 1946 a împuternicitului Moscovei la Chişinău, Deseatnikov, întreţinută cu superiorul său de la Moscova, Filicenkov, ultimul cerând ca directivele menţionate să fie executate de urgenţă11. Toate aceste organizaţii aveau menirea de a ţine sub control activitatea atât a Bisericii Ortodoxe, cât şi a celorlalte grupări religioase.

O parte a documentelor studiate, destul de impunătoare, vizează politica bolşevică privind secta „Martorii lui Iehova”. Conform informaţiei de la 16 aprilie 1947, în R.S.S.M. activau 18 grupuri ale sectei „Martorii lui Iehova” cu un număr total de 2 500 de persoane. Majoritatea lor îşi aveau reşedinţa în judeţele Bălţi şi Soroca12. Erau şi în alte raioane ale republicii adepţi ai confesiunii, dar numărau puţini credincioşi.

Conform informaţiei secrete de la 7 iulie 1949, starea cultelor, excepţie făcând doar Biserica Ortodoxă, în R.S.S. Moldovenească se caracteriza astfel: cea mai numeroasă confesiune o constituiau credincioşii de rit vechi, care aveau 22 de comunităţi ce întruneau 20 000 de credincioşi, după care urmau evangheliştii creş-tini-baptişti, în număr de 5 065 de persoane, fiind organizaţi în 83 de comunităţi13. După aceştia urmau reprezentanţii iudaismului, romano-catolicii, adventiştii de ziua a şaptea, molocanii14. Toate aceste confesiuni încercau să reziste partidului totalitar comunist, şi duceau o luptă publică antisovietică.

La 23 mai 1962, Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. a elaborat hotărârea nr. 249 prin care se stabilea închiderea caselor de rugăciuni din raioanele Străşeni, Taraclia, Teleneşti, Făleşti, Floreşti, Cimişlia, Edineţ, Orhei şi Glodeni15. Organele Securităţii de Stat din R.S.S. Moldovenească, care aveau misiunea să contribuie la reducerea substanţială a numărului de credincioşi, în perioada aprilie 1944 – mai 1946 au lichidat 17 organizaţii şi grupuri religioase, arestând 71 de persoane. Argumentele securiştilor în lupta cu „elementele ostile” din rândurile feţelor bisericeşti şi ale celorlalte culte erau „tendinţa clericilor de a organiza o muncă duşmănoasă în scopul menţinerii, prin intermediul bisericii, a influenţei româneşti asupra populaţiei religioase şi educării unei atitudini negative faţă de orânduirea sovietică”16.

Starea în care se afla Basarabia în momentul eliberării de sub jugul regimului totalitar comunist:

– Parohii lipsite de preoţi, unii se refugiaseră sau se repatriaseră în România, alţii au fost omorâţi sau deportaţi.

– Biserici distruse total sau parţial. Au fost incendiate sau distruse Mitropolia Veche, Sala Eparhială, etc. Bolşevicii au încercat să incendieze Catedrala Mitropolitană din Chişinău. Au rămas fără atribute bisericeşti, fără cărţi de slujbe şi icoane. La retragerea trupelor sovietice au suferit mari distrugeri bisericile din Bălţi şi din alte localităţi17.

– Locaşuri sfinte devastate: Biserica Buna Vestire, Biserica Grecească, capelele liceelor „Alecu Russo”, „B.P. Haşdeu” şi „Sfatul Ţării”, capela Şcolii Normale, cea a Liceului Eparhial de fete, etc. Au fost transformate în muzee – capela Liceului de fete „Regina Maria”, în cluburi politice – capela militară de pe lângă Închisoarea Centrală, capela fostului Liceu militar, în teatru – frumoasa capelă a Seminarului Teologic18.

– Averi bisericeşti şi imobile eparhiale distruse: Sala Eparhială în care au fost sărbătorite mari evenimente istorice, Palatul Mitropolitan, Muzeul Arheologic Bisericesc, etc.19 Arhive şi sigilii confiscate.

Însă, în pofida politicii promovate de bolşevici, în teritoriile româneşti au loc proteste anticomuniste, care denotă viabilitatea spiritului religios al populaţiei, Enoriaşii se rugau în continuare şi chiar unii dintre soldaţi şi ofiţeri sovietici veneau la biserică, fapt pentru care erau pedepsiţi, deseori sentinţa fiind fatală pentru ei. În anul 1955 au fost făcute 151 de demersuri pentru redeschiderea bisericilor, majoritatea lor absolută au fost însă respinse de către oficialităţi sub diferite pretexte.20 Rezistenţa creştinilor a determinat autorităţile sovietice să-şi revadă activitatea în domeniul cultelor şi să recunoască, totodată, unele greşeli comise faţă de creştini şi cler.

Relatările martorilor oculari, făcute după mai bine de 50 ani, sunt zguduitoare. Autorităţile bolşevice au comis multe crime chiar în subteranele Palatului Mitropolitan din Chişinău, unde se aflase Consistoriul Bisericesc şi fabrica de lumânări, iar sovieticii stabiliseră secţia de spionaj a N.K.V.D.- ului. Aici s-au găsit şi instrumente de tortură. La fel, s-au profanat şi clădirile Seminarului şi ale Facultăţii de Teologie, şcolile bisericeşti etc., toate fiind transformate în închisori pentru civili, militari, inclusiv preoţi. Majoritatea bisericilor din Chişinău au fost transformate în depozite, grajduri, săli de spectacole, cinematografe. Crucile de pe turle au fost coborâte, iar cele în relief au fost acoperite cu panouri roşii ce reprezentau secera şi ciocanul sau portretele lui Stalin şi Lenin21.

Constituţia R.S.S.M. din 10 februarie 1941

La 10 februarie 1941, Sesiunea I-a a Sovietului Suprem al R.S.S.M. a adoptat Constituţia R.S.S.M., cuprinzând 11 capitole şi 125 de articole. Această lege fundamentală nu se deosebea, practic, cu nimic de Constituţia stalinistă a U.R.S.S. din 1936, care „reflecta victoria socialismului pe toate liniile”, iar principiile democratice cuprinse în ea au rămas doar pe hârtie22. În art. 124 al Constituţiei din 1936 se declară clar despre libertatea conştiinţei, care se exprimă prin libertatea exercitării cultelor religioase şi libertatea propagandei antireligioase, recunoscută fiind tuturor cetăţenilor.

Constituţia din 1941 are la fundamentul ei bazele ştiinţifice ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În privinţa religiei şi bisericii se conduce de teoriile ştiinţifice comuniste ale lui C. Marx şi F. Enghels, unde se evidenţiau următoarele puncte principale:

– „Incompatibilitatea marxismului cu religia;

– Subordonarea luptei cu religia sarcinilor de luptă pentru comunism;

– Asigurarea libertăţii reale a conştiinţei;

– Unitatea truditorilor, a celor credincioşi şi necredincioşi, lupta pentru comunism”23.

Aceste teorii mai târziu au fost completate de altele noi, ale lui V.I. Lenin, şi astăzi le găsim în lucrările „Socialismul şi religia”, „Cu privire la studierea partidului muncitoresc faţă de religie”, „Clerul şi religia”, etc. Toate aceste lucrări vorbesc despre una şi aceiaşi idee: „Lupta cu religia este o parte indispensabilă a activităţii partidului”. De aici începe lupta aprigă a partidului de guvernământ, comunist, cu cultele. De menţionat faptul că sub această plasă cade nu numai Biserica Ortodoxă, ci şi toate cultele ce activau în acea perioadă. Începând cu anul 1940, începe o perioadă în care persecutarea religioasă în ultimile patru secole atinge dimensiuni enorme

Art.52 al Constituţiei din anul 1941 prevede: „Cetăţenilor U.R.S.S. li se garantează libertatea conştiinţei, adică dreptul de a împărtăşi orice religie sau de a nu împărtăşi nici una, de a practica culte religioase sau de a desfăşura propagandă ateistă. Aţâţarea vrajbei şi urii în legătură cu credinţele religioase este interzisă”.

Tot prin aceeaşi lege comunităţilor religioase li se interzice să se ocupe cu binefacerile, să creeze cooperative, case de întrajutorare, sanatorii şi case de odihnă, instituţii culturale şi de tratare, organizaţii sportive ş. a. Toate aceste legi şi hotărâri nu s-au văzut niciodată implementate în practică, sau dacă se puneau, se interpretau greşit, spre folosul autorităţii. De exemplu, să vedem ce ne scrie un comunist despre atitudinea statului faţă de biserică: „La noi biserica este liberă şi independentă la îndeplinirea funcţiilor sale de bază de a satisface necesităţile religioase ale credincioşilor. Acest drept este respectat cu stricteţe de către legile noastre. Împiedicarea îndeplinirii ceremoniilor religioase este calificată de legislaţie ca infracţiune penală. Iar cei vinovaţi sunt supuşi penalizării respective. Este categoric interzisă orişice discriminare a credincioşilor”24. Cum putem vorbi despre o asemenea viaţă religioasă în Basarabia, când tot în acelaşi timp se emit alte hotărâri şi dispoziţii amintite mai sus care împiedică la activitatea cultelor?

În U.R.S.S., Constituţia asigură libertatea deplină a conştiinţei, şi în Moldova statul recunoştea fiecărui cetăţean dreptul de a împărtăşi orice religie sau de a nu împărtăşi nici una, ducând o propagandă ateistă. Iată ce spune „tovarăşul” Stalin despre libertatea conştiinţei: „Convingerile religioase sunt treaba fiecăruia.Anume de atâta am înfăptuit noi despărţirea bisericii de stat. Dar petrecând despărţirea bisericii de stat şi proclamând libertatea religioasă, noi totodată am păstrat după fiecare cetăţean dreptul de a lupta prin convingere, prin propagandă şi agitaţie împotriva unei ori altei religii, împotriva oricărei religii”25. Era evidentă însă o contradicţie între principiul libertăţii declarat în Constituţie şi situaţia reală din societate. Libertatea săvârşirii cultelor era stăvilită prin forţă, violenţă şi, evident, prin propagandă, iar libertatea propagandei antireligioase era susţinută, promovată şi chiar impusă la toate nivelurile de către toate instituţiile de stat şi de partid, pentru că aceasta era şi este politica statului comunist.

Şcoala este separată de Biserică. Este interzisă propovăduirea şi predarea religiei în şcoala de stat şi cea particulară26. Promovarea acestui principiu a atins cote maxime. Înlocuirea religiei cu ateismul a afectat procesul de educaţie, împiedicând formarea unei personalităţi unitare. Actul emis era însoţit de o circulară a Comisariatului de Justiţie, prin care erau reglementate relaţiile dintre Stat şi Biserică. Astfel, bisericile şi casele de locuit ce prezentau interes istoric urmau să fie transmise Comisariatului Învăţământului Public, construcţiile auxiliare şi proprietatea funciară bisericească trec în proprietatea Statului. Puterea sovietică a eliminat din locaşurile sfinte obiectele care, în opinia lor, ofensau sentimentele revoluţionare ale maselor populare. Prin dispoziţia Comisariatului de Justiţie a fost reglementat procesul de închidere a bisericilor şi mănăstirilor.

În raportul prezentat la Plenara din mai 1977 a Comitetului Central al P.C.U.S., Leonid Ilici Brejnev a spus: „…respectarea Constituţiei şi legilor este obligatorie tuturor organelor statului şi a persoanelor oficiale, a tuturor organizaţiilor obşteşti şi cetăţenilor”27.

Constituţia din 1941 suferă modificări cu acordul Sovietului Suprem al R.S.S.M., întrunit la data de 11 aprilie 1952. Modificările din 1952 nu le putem numi majore, deoarece se lichidau ori se înlocuiau nişte cuvinte sau îmbinări de cuvinte. Aceste modificări nu au adus nimic pozitiv în domeniul libertăţii religioase şi a activităţii cultelor, aceste articole au rămas neschimbate.

Constituţia R.S.S.M. din 15 aprilie 1978

Constituţia R.S.S.M. din anul 1941 a fost în vigoare cu modificările şi completările respective până în anul 1978, când a fost adoptată o nouă Constituţie – Constituţia „socialismului dezvoltat”.

După demiterea lui Hruşciov şi demascarea cultului personalităţii lui Stalin, Brejnev, conducerea sovietică a planificat elaborarea unei noi Constituţiiîn U.R.S.S. Astfel, Sovietul Suprem, în 1977, formează Comisia Constituţională şi la 7 octombrie 1977 se adoptă în unanimitate noua Constituţie a U.R.S.S. În R.S.S.M., Comisia Constituţională a fost formată la 14 iulie 1977. Ca şi în celelalte republici, şi la noi Constituţia trebuia să fie în conformitate cu cea a U.R.S.S., din care motiv lucrul asupra proiectului Constituţiei noastre a fost de scurtă durată, reducându-se doar la copierea articolelor Constituţiei U.R.S.S., şi, la 15 aprilie 1978, Sovietul Suprem al R.S.S.M. a votat în unanimitate noua Constituţie. Structura Constituţiei R.S.S.M. din 1978 cuprindea 10 secţiuni, care conţin 19 capitole şi 172 de articole.

Ulterior, Constituţia R.S.S.M. din 1978 a proclamat şi a consfinţit drepturile politice, social-economice şi personale ale cetăţenilor. Aici, ca şi în Constituţia din 1941, lipsea mecanismul real şi garanţiile constituţionale de asigurare a lor (în primul rând, drepturile şi libertăţile personale ale cetăţenilor). Drepturile şi libertăţile cetăţenilor erau grav încălcate. Prezentând-se astfel, politica partidului comunist, Constituţia întărea un sistem monopartinic, care însemna şi o limitare considerabilă a libertăţilor cetăţenilor.

De la data 27 august 1994, Constituţia R.S.S.M. din 15 aprilie 1978 cu toate modificările şi completările ei a fost recunoscută ca fiind caducă. 

Dispoziţii, hotărâri şi alte norme juridice care reglementau activitatea cultelor şi traducerea lor în practică

Legislaţia R.S.S. Moldoveneşti reproducea întocmai prevederile legislaţiei U.R.S.S. în materie de culte. Bisericile din R.S.S.M. şi părţile lor componente nu dispuneau de personalitate juridică şi nu puteau deţine proprietăţi. Toate bunurile cu caracter religios aparţineau statului. Toate normele juridice care reglementau activitatea cultelor garantau dreptul de a profesa religia, de a practica cultul, etc, însă nici una din ele nu au fost puse în practică.

Cel mai de bază act juridic care reflecta opinia membrilor partidului comunist faţă de culte este Constituţia. Prin art. 52 a Constituţiei din 1941, cetăţenilor U.R.S.S. li se garanta dreptul de a împărtăşi orice religie sau de a nu împărtăşi nici una. Deci, statul, prin Constituţie, asigura conştiinţa religioasă fiecărui cetăţean, dar de fapt acest drept a rămas scris doar pe hârtie. Iar pe lângă art. 52 mai apar şi alte directive, hotărâri şi norme care vin în contradicţie cu Legea Supremă – Constituţia.

Vo i încerca să clasific normele juridice referitoare la culte în două grupe: I – către Biserica Ortodoxă şi cler; II – către Sectele religioase.

I – către Biserica Ortodoxă şi cler

1.Una dintre primele hotărâri ale autorităţilor luate împotriva cultelor din Basarabia, a fost Hotărârea nr.142-H din13 septembrie 1940 „Despre confiscarea cărţilor bisericeşti de toate riturile şi ale sectelor religioase”28; aici se menţiona că, în conformitate cu art.124, al Constituţiei U.R.S.S. despre separarea Bisericii de Stat şi a Şcolii de Biserică, în scopul organizării eficiente a înregistrării actelor civile în termen de zece zile, preşedinţii comitetelor executive sunt obligaţi să organizeze confiscarea tuturor cărţilor duhovniceşti29. În urma acestei hotărâri au fost confiscate toate atributele bisericeşti, cărţile de slujbă din 5 mănăstiri şi 325 de biserici. În unele parohii enoriaşii au opus rezistenţă acestei dictaturi. Toate atributele şi cărţile confiscate din mănăstiri şi parohii au fost arse, vândute sau puse în muzee. Până în prezent statul nu a restituit nici un obiect confiscat bisericii, şi nici nu ştim dacă va restitui.

2.Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 20 februarie 1941 „Despre închiderea mănăstirilor şi bisericilor”30, şi altele. Ca să aibă motiv juridic de arestarea unor persoane religioase, li se aduceau nişte învinuiri false, ca de exemplu: nesupunere în faţa legilor, întreţinere de legături antisovietice cu alte persoane străine, etc.

În acest context se înscriu şi hotărârile semnate de preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din R.S.S.M. la 28 noiembrie 1940, care vizau transfor marea bisericii Seminarului Teologic în Arhiva de Istorie a NKVD-ului31. Acest locaş sfânt a avut o soartă dramatică: el a fost prefăcut mai întâi în cămin cultural, un loc de distracţii pentru securişti, apoi în Arhivă de Istorie.

La 18 martie 1941 urmează alte hotărâri ale Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S.M., semnate de Konstantinov, în conformitate cu care a fost confiscată tâmplăria, cu tot utilajul, ce aparţinea mănăstirii Căpriana32. Grădina fostei Case Duhovniceşti din Chişinău a fost transmisă tinerilor naturalişti de la Palatul Pio-nierilor33. La 12 aprilie 1941, Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S.M., condus de T. Brovko, a aprobat hotărârea cu privire la închiderea bisericii de pe lângă spitalul din Costiujeni34. Bisericile închise au fost clasificate drept nerentabile şi destinate în continuare necesităţilor culturale.

Prin hotărârea nr. 516-A de la 30 noiembrie 1940, adoptată de Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M., s-a decis soarta a trei mănăstiri, toate fiind transmise Ministerului Ocrotirii Sănătăţii35. Conform hotărârii menţionate, mănăstirea Suruceni a fost transformată în spital, mănăstirea Hârjauca a devenit spital republican, mănăstirea Curchi a fost transformată în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, iar biserica de vară a acestei mănăstiri – în cămin cultural. Până la 1 ianuarie 1941, prevederile hotărârii fuseseră deja executate.

La 3 decembrie 1946, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. adoptă hotărârea nr. 2584 cu privire la impozitarea slujitorilor cultelor36. În conformitate cu decizia menţionată, ministrul de Finanţe era obligat să întreţină legătură cu împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse în R.S.S.M. privind evidenţa slujitorilor cultelor şi onorarea impozitelor de către aceştia. Hotărârea a generat nedumeriri în rândurile clerului şi ale credincioşilor. Multe biserici şi mănăstiri au renunţat la proprietatea funciară pe care o deţineau, deoarece impozitele întreceau veniturile.

La 17 martie 1959, Consiliul de miniştri al R.S.S.M. a adoptat hotărârea nr. 96, semnată de preşedintele Consiliului de Miniştri al R.S.S.M.37. Această hotărâre prevedea revizuirea taxelor de asigurare pentru mănăstiri şi biserici, stabilite în anii 1945 – 1948, după tarifele din 1939, fiind considerate învechite. Iar Ministerul Gospodăriei Comunale era obligat să stabilească noi tarife. Potrivit acestei hotărâri, cheltuielile de asigurare trebuiau să fie suportate de către enoriaşii mănăstirilor şi bisericilor.

II – Către sectele religioase

Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. pentru naţionalizarea caselor de rugăciuni a adoptat câteva hotărâri, anume: nr. 708 de la 9 iulie 1945 şi nr. 956 de la 20 septembrie 194538. Pentru început, se preconiza naţionalizarea caselor de rugăciuni a adventiştilor de ziua a şaptea din raioanele Sângerei, Edineţ, judeţul Bălţi şi judeţul Chişinău.

În informaţia prezentată de Mordoveţ, ministrul Securităţii de Stat al R.S.S.M., la 1 august 1949, cu privire la atitudinea ostilă, făţişă, a „elementelor” bisericeşti şi sectare faţă de măsurile adoptate de organele de partid şi sovietice, anume despre dislocarea contingentului cu destinaţie specială, argumentele ministrului erau următoarele: „Efim Puntea, membru al sectei „Martorii lui Iehova” din raionul Briceni, a declarat că „se aşteaptă o mobilizare pentru un eventual război”39. Preotul bisericii de rit vechi din Bender, Macarie Tihonov, le vorbea cunoscuţilor săi că „deportarea din anul 1949 are puncte de tangenţă cu relaţiile dintre Anglia, S.U.A. şi U.R.S.S., explicându-le că primele i-ar fi cerut Uniunii Sovietice să-şi treacă administrarea la est de Nistru, altfel relaţiile dintre ele se vor agrava”40. Aceeaşi persoană insuflă teamă şi neîncredere în discuţiile sale cu Ivanov, starostele bisericii. Inochentistul Puşcaş din satul Cobusca Nouă, raionul Bulboaca, după afirmaţiile lui Mordoveţ, vorbea despre legătura valului de deportări din vara anului 1949 cu pregătirile pentru un nou război, argumentele lui fiind următoarele: cooperativele de consum sunt golite, ceea ce înseamnă că sovieticii se evacuează din Moldova şi că în Uniunea Sovietică poporul este nemulţumit de puterea sovietică, atitudine care va duce la schimbări esenţiale. Ministrul menţiona că unele „elemente sectare au început să-şi vândă averea şi să-şi schimbe locul de trai”41.

La 3 martie 1951, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. a adoptat hotărârea, iar la 5 martie, Ministerul Securităţii de Stat al U.R.S.S. a emis ordinul nr. 00193 cu privire la deportarea din R.S.S.M. a 700 de familii considerate membre ale sectei „Martorilor lui Iehova”, cu un număr total de 2 480 de persoane42. Nu trece mult timp şi Consiliul de Miniştri al R.S.S.M., la 24 martie, adoptă hotărârea „Cu privire la confiscarea şi vinderea averii persoanelor deportate de pe teritoriul R.S.S.M.”43.

La 5 noiembrie 1959, Comitetul Securităţii de Stat din U.R.S.S. a emis ordinul nr. 00458, în conformitate cu care Comitetul Securităţii de Stat din R.S.S.M. a elaborat un plan detailat de sistare a activităţii sectei clandestine „Martorii lui Iehova”44. O componentă a planului elaborat prevedea şi folosirea serviciului de spionaj pentru distrugerea sectelor din interior, prin organizarea unor situaţii de conflict, crearea unor contradicţii, prin provocarea neîncrederii, pentru ca, în consecinţă, acestea să se autodizolve.

Din anul 1922 până la 1977, când a fost adoptată Legea despre culte, în Republica Moldova era în vigoare „Regulamentul cu privire la asociaţiile religioase din R.S.S. Moldovenească”45. Regulamentul era format din 52 de puncte şi reglementa regimul juridic al cultelor religioase, activitatea acestora, precum şi situaţia juridică a bunurilor bisericeşti. Regulamentul repeta cu fidelitate toate reglementările cele mai importante privind cultele cuprinse în legislaţia Rusiei sovietice.

Potrivit documentului, colectivele cu scop religios se numeau asociaţii religioase şi erau de două feluri: comunităţi religioase şi grupuri de credincioşi. Criteriul de determinare a felului asociaţiei era cel numeric. Prin comunitate religioasă se înţelegea o asociaţie locală de cetăţeni de aceeaşi credinţă, care cuprindea nu mai puţin de 20 de membri, iar prin grup religios se înţelegea o asociaţie de cetăţeni de aceeaşi credinţă, care nu puteau forma o comunitate religioasă, dat fiind numărul prea mic de membri pe care-i avea. Regulamentul nu spunea nimic despre personalitatea juridică a asociaţiilor religioase.

Regulamentul prevedea posibilitatea închiderii oricărei biserici, retragerea bisericii din posesia comunităţii religioase din diferite motive: pentru „necesităţile statului şi ale societăţii”, anularea înregistrării asociaţiei religioase etc. Retragerea bisericii din posesia comunităţii avea loc printr-o decizie a Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., adoptată în baza prezentării făcută de Consiliul de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti. Închiderea unei biserici pe baza unei decizii a Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. era operată efectiv de un reprezentant al comitetului executiv raional sau orăşenesc, însoţit de un funcţionar al direcţiei financiare a acestui comitet executiv şi reprezentanţii altor instituţii de stat, în prezenţa reprezentantului comunităţii religioase. După închiderea bisericii, bunurile religioase erau transmise Ministerului Culturii al R.S.S. Moldoveneşti.

La 28 iunie 1940, când Armata Sovietică a intrat în Basarabia, aici funcţionau 1090 de biserici ortodoxe, 28 de mănăstiri, slujbele religioase erau oficiate de către 1042 de preoţi, 19 diaconi, 1099 de cântăreţi46. Potrivit unei statistici oficiale, publicate în 1943, în Basarabia rămăseseră doar 526 de preoţi47. Astfel, în viaţa bisericii basarabene au intervenit schimbări radicale.

Este evident că, prin activitatea antireligioasă promovată de partidul comunist şi realizată de agenţii GPU şi de membrii de partid, credincioşii erau constrânşi prin diverse metode să se dezică de credinţă. Enoriaşilor le era interzisă colectarea mijloacelor pentru reparaţia locaşurilor sfinte, Biserica era impusă la impozite faţă de Stat, iar statul nu aloca mijloace pentru întreţinerea acestora. Astfel de situaţii erau create intenţionat pentru ca locaşurile sfinte să ajungă într-o stare deplorabilă, motiv pentru care să fie demolate. Totodată, la elaborarea planurilor de reconstrucţie a locaşurilor nu se ţinea cont de edificiile bisericeşti, nici chiar de cele care reprezentau vechi monumente de arhitectură, capodopere de artă, care se aflau pe teritoriul inclus în proiect. Dimpotrivă, planurile de reconstrucţie a unor localităţi serveau drept pretext pentru a dărâma clădirile bisericeşti.

Imediat după anul 1991, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, începe o nouă perioadă de dezvoltare în masă a cultelor. Atunci ele nu mai erau constrânse nici de partidul de guvernământ, nici de legislaţia în vigoare şi nici de autorităţile de stat. Acum sectele profită de cetăţenii nevoiaşi, în schimbul alimentelor făcându-i să renunţe la propria religie.

Legea nouă adoptată pentru Culte la data de 24 martie 1992, cu nr. 979- XII, şi „Regulamentul provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor componente ale cultelor”, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 758 din 13 octombrie 1994, prevedeau toleranţa tuturor cultelor care erau înregistrate pe teritoriu, cât şi a celor care urmau să fie înregistrate.

Imediat după ’91, basarabenii cu situaţii materiale precare au fost atraşi de fel de fel de religii şi culte care s-au întrecut în oferte, majoritatea alimentare, pentru a atrage cât mai mulţi adepţi. În schimbul câtorva conserve sau a unei perechi de pantofi, basarabenii săraci renunţă la religia în care au fost botezaţi, trecând la o altă credinţă doar pentru a duce un trai cât de cât decent. S-a ajuns la diferite situaţii, ca de exemplu: încep a se construi cât mai multe case de rugăciuni, aproape în fiecare raion în decurs de jumătate de an. Mai mult ca atât în Chişinău, Biserica Baptistă din Republica Moldova fondează un Centrul Medical „Emanuil”, unde, indiferent de etnie şi religie, celui venit i se acordă gratuit medicamente, dacă acestea se găsesc pe o reţetă.

Pr. Viorel COJOCARU

Note:

1. (Biserică şi Lege), Moscova, Edit., p. 65

2. Lenin V.L., Despre religie, Chişinău, 1955, p. 36

3. Lenin VI., În unele aspecte ale ateismului, Chişinău, Editura de Stat a Moldovei, 1962, p, 153

4. Ibidem

5. Floarea I. N., Adevărul despre religie şi ateism în U.R.S.S., Chişinău, 1983, p.4

6. Pasat V, op. cit, p. 599

7. Ibidem

8. (1917-1991) (Biserica Ortodoxă Rusă în perioada sovietică (1917-1991), vol-1, Moscova, 1995, p. 87

9. Arhiva Organizaţiei de Securitate şi Pază a Republicii Moldova, F. 51, inv. 19, d. 53, f. 33-56

10. (1917-1991)(Biserica Ortodoxă Rusă în perioada sovietică (1917-1991), vol-1, op. cit., p. 132

11. A.N.R.M., F. 3305, inv. 1, d. 4, f. 31

12. Şişcaru E., Regimul totalitar bolşevic în R.S.S. Moldovenească. 1940-1952, Chişinău, Editura „Civitas”, 1997, p. 76

13. (1917-1991)(Biserica Ortodoxă Rusă în perioada sovietică (1917-1991), vol-2, Moscova, 1995, p.10

14. Ibidem

15. A.N.R.M., F. 2848, inv. 2, d. 416, f. 181

16. Tihonov L., Politica statului sovietic faţă de cultele din R.S.S. Moldovenească (1944 – 1965), Chişinău, 2004, p. 104

17. A.N.R.M., F. 706, inv. 11, d. 520, f. 158

18. Ibidem

19. Ibidem

20. A.N.R.M., F. 3046, inv. 1, d. 64, f. 179

21. Ţurcanu Ion, Scurte informaţii despre Basarabia şi Bucovina în a doua jumătate a anului 1940, în Patrimoniu, Nr. 1, 1991, p. 184 – 185

22. Şandru Vasile, Federaţia Rusă, în Magazin istoric, Anul XXVII- nr.6 (237), iunie 1994

23. Floarea I. N., op. cit., p. 2

24. Ibidem, p.12

25. Constituţia U.R.S.S., … op. cit., p.106

26. Ibidem, p. 65

27. Brejnev L.I., Pe calea leninistă. Cuvântări şi articole, vol. VI, Chişinău, 1974, p. 402  (1917-1991)(Biserica Ortodoxă Rusă în

perioada sovietică), vol-1, op. cit. p. 22

28. A.N.R.M., F. 2048, inv. 11, d.22, f.147

29. Constituţia socializmului dezvoltat, edit. II-a, Chişinău, 1978, p.167

30. A.N.R.M, F. 691, inv.1, d. 75, f. 49 , F. 691, inv.1, d. 46, f, 44 , F. 691, inv.1, d. 47, f. 12 , F. 2848, inv.11, d. 9, f. 153

34. A.N.R.M., F. 2984, inv.1 1, d. 20, f. 66

35. A.N.R.M., F. 3046, inv.1, d. 5, f. 13

36. A.N.R.M., F. 3046, inv. 1, d. 97, f. 26

37. A.N.R.M., F. 3305, inv. 1, d. 4, f. 31

38. Pasat V, op. cit, 1994, p. 612

39. A.O.S.P.R.M., F 51, inv. 9, d. 5, f. 64

40. Şişcaru E., op. cit, p. 76

41. Pasat V, op. cit, 1994, p. 612-613

42. Ibidem, p. 613

43. Ibidem, p. 651

44. Aprobat prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti din 19 mai 1977 şi publicat în Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1977, nr. 6

45. Palade Gh., Chicu L., Biserica din Basarabia în anii 1918 – 1940, în Cugetul, 1995, nr. 1-2

   46 A.N.R.M., F. 706, inv. 1, d. 520, f. 158

Anunțuri