Preot. Născut 26 septembrie 1937 în Durleşti, jud. Lăpuşna. Studii la Truşeni (absolvite 1954), continuând la Seminarul teologic (1955-1961) şi Academia teologică (1961-1965), ambele din Sankt Petersburg, studii de aspirantură la Academia teologică din Zagorsc-Moscova (1965-1968), obţinând titlu de magistru în 1972. Studii de specializare la Institutul Catolic din Paris (1975-1978), ca bursier al guvernului francez. Diacon (1964), preot (1965); referent la Departamentul „Relaţii bisericeşti externe” al Patriarhiei Moscovei (1966-1968), preot la bisericile „Ciuflea” (1968-1974), „Tuturor Sfinţilor” (1974-1978), „Sfânta Treime” (1979-1992), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, toate în Chişinău; protoiereu (1972), membru în câteva delegaţii sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ruse care au vizitat alte Biserici surori; în 1989 – deputat din partea oraşului Chişinău în Parlamentul fostei Uniuni Sovietice. Din 1989, militant activ pentru renaşterea naţională şi spirituală a Basarabiei; delegat la toate întrunirile „Forumului românilor de pretutindeni”, preşedinte al Societăţii culturale bisericeşti „Mitropolitul Varlamm” (din 1990), membru al Comitetului de conducere al Frăţiei ortodoxe „Sfântul Ştefan cel Mare” (1992), preşedinte de onoare al „Astrei basarabene” (din 1994); militat pentru reac tivarea Basarabiei, fiind consilier eparhial (din 1992) şi membru în Adunarea eparhială; în urma stăruinţelor sale s-a redeschis Facultatea de Teologie din Chişinău, fiind profesor şi decan (1991-1993).
A publicat peste 200 de articole, note şi comunicări în periodice bisericeşti şi laice de limbă română, mai ales din Basarabia; redactor-şef şi iniţiator al periodicelor „Luminătorul” (din 1992), „Datina creştină” (1990-1992) şi „Biserica neamului” (1996); colaborator la „Jurnal Moskovskoi Patriarhii” şi „Bogosalovskie Trudî” din Moskova, la ziarele „Alfa şi Omega”, „|ara”, „Literatura şi Arta”, revista „Moldova” din Chişinău etc.
Literatura: „Luminătorul”, nr. 4 (31), 1997, p. 28-38; Calendarul bibliotecarului”, Chişinău, 1997, p. 230-233; „Alfa şi Omega”, Chişinău, an. III, nr. 18 (64) din 16-30 septembrie 1997, p. 4
(Din Preot prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a doua, revăzută, pag. 67, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002).
La această pagină a „Dicţionarului…” ar mai putea fi adăugate câteva informaţii.
Protoiereul Petru Buburuz este decorat cu ordinul „Sf. Pavel” (Biserica Elenă), Crucea cu pietre nestemate, Mitra, ordinul 1) „Cuviosul Serghei” (Biserica Ortodoxă Rusă), Crucea Patriarhală (Biserica Ortodoxă Română) şi Crucea Patriarhală înmânată de Sanctitatea sa Patriarhul Ecumenic Bar-tolomeu II.
La scurt timp după apariţia „Dicţionarului teologilor români”, a editat la Chişinău o vasta lucrare intitulată „Sfântul Ipolit Romanul şi tradiţia apostolică”. Sfântul Ipolit este o figură marcantă a timpului său, unul dintre cei mai mari scriitori paleocreştini din sec. III-IV, activitatea căruia a început să fie studiată în mod serios abia în sec. XIX. Principala lui operă, „Tradiţia Apostolică”, timp de mulţi ani a constituit obiectul de cercetare al Proto-iereului Petru Buburuz, din această muncă rezultând un valoros studiu, de foarte mare folos şi pentru preoţii timpului nostru.
Este de învăţătură pentru toţi şi propoziţia de început a cărţii, aceasta ţinând nu de Sfântul Ipolit, ci de Protoiereul Petru Buburuz:
„Neamului meu, din care mi se trag părinţii Dumitru şi Anastasia, cât şi multpătimitei Mitropolii a Basarabiei, cu fiască dragoste dedic această osteneală”…