După trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, Biserica Ortodoxă Română şi-a ales, prin votul Colegiului Electoral Bisericesc, organismul electiv al Bisericii, un nou întâistătător, în persoana Înalt Preasfinţitului Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi locţiitorului scaunului patriarhal, după vacantarea acestuia la 30 iulie 2007.

Personalitate marcantă a vieţii bisericeşti din ultimii 17 ani, Prea Fericitul Părinte Patriarh Dr. Daniel1 s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în distinsa familie a învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea, primind la botez numele a doi mari profeţi, respectiv Dan-Ilie.

Ucenicia în tainele învăţăturii şi-a făcut-o în satul natal (clasele primare 1958-1962), Dobreşti, continuând-o în localitatea Lăpuşnic (gimnaziul 1962-1966), judeţul Timiş. În anul 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

Atras încă din fragedă tinereţe de tainele lui Dumnezeu şi de o viaţă pusă în slujba Lui, tânărul Dan-Ilie se înscrie, după absolvirea examenului de bacalaureat, ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obţine Diploma de licenţă în teologie (Noul Testament). Perseverând în această direcţie, frecventează în perioada 1974-1976 cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea ilustrului teolog Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, după care îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strassbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). La 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strassbourg, intitulată Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, VII, 424 p. Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi: Gerard Ziegwald şi André Benoit, fiind apreciată cu calificativul maxim. Astfel, devine doctor al Universităţii din Strassbourg.

Continuând activitatea de cercetare ştiinţifică începută sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, aprofundează problemele abordate în teza susţinută cu succes la Strassboug, prezentând la 31 octombrie 1980 proiectul de teză Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În urma examenului oral şi a susţinerii proiectului, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat doctor în teologie ortodoxă, cu acelaşi calificativ maxim.

Apreciind în mod deosebit calităţile intelectuale şi spirituale ale tânărului candidat, marele teolog al Ortodoxiei, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, a subliniat cu acest prilej: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”.

Au fost cuvinte profetice ale mentorului său, care a simţit în tânărul ucenic viitorul întâistătător, căruia i se vor încredinţa la 12 septembrie 2007 destinele Bisericii Ortodoxe Române în vremuri marcate de numeroase tendinţe secularizante2, cărora trebuie să le facă faţă cu tact şi diplomaţie, cu răbdare şi discernământ, deoarece „vocaţia principală a omului este aceea de a purta în el dorul veşniciei, dorul de iubire veşnică, dorinţa de viaţă veşnică, iar acestea le dă credinţa ca legătură vie cu Dumnezeu cel veşnic şi netrecător”3.

Angajarea definitivă pe drumul slujirii totale a lui Hristos tânărul profesor doctor în teologie Dan-Ilie Ciobotea o va face în 1987, când intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.

Dacă privim în ansamblu rodnica activitate a Prea Fericirii Sale de-a lungul întregii cariere, vom constata că aceasta se desfăşoară pe multiple planuri, începând cu cel spiritual-teologic, cultural-didactic, pastoral-administrativ, social-filantropic, etc. De aceea, precizăm de la început că prezentarea noastră este o scurtă trecere în revistă a ceea ce este uriaşa personalitate a Prea Fericitului Părintelui Nostru Dr. Daniel, care şi-a dedicat întreaga capacitate intelectuală şi spirituală slujirii Bisericii şi aproapelui, gând cu care porneşte şi în noua misiune la care Biserica l-a chemat prin alegerea în fruntea ei.

În acelaşi sens se exprima şi în primul interviu acordat după alegerea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: „Considerăm că Dumnezeu ne-a chemat la această slujire care este o slujire foarte grea, în acelaşi timp este necesară Bisericii ca împreună cu Sfântul Sinod şi cu tot clerul din ţară să slujim Biserica pe calea mântuirii, pentru că cea dintâi chemare a tuturor oamenilor este aceea de a se pregăti în lumea aceasta pentru viaţa veşnică şi de a căuta mântuirea”4.

Părinte şi dascăl de teologie

În ciuda vremurilor grele şi a prigoanei din partea statului comunist-ateu, Biserica Ortodoxă Română a reuşit să menţină în activitate câteva focare de cultură şi de pregătire a slujitorilor sfintelor altare. Printre acestea se numără institutele de teologie din Bucureşti şi Sibiu, precum şi seminariile teologice cu tradiţie (Bucureşti, Neamţ, Buzău, Caransebeş, etc.). În aceste instituţii s-au format generaţii de preoţi şi ierarhi, care, după 1990, au adus un suflu înnoitor în teologia românească.

În fruntea profesorilor şi a ierarhilor Bisericii noastre care au contribuit realmente la înnoirea învăţământului teologic şi religios este Prea Fericitul Părintele Nostru Dr. Daniel, care a iniţiat şi sprijinit proiecte pentru redeschiderea instituţiilor de învăţământ teologic desfiinţate după cel de al doilea război mondial, reintroducerea Religiei în învăţământul de stat5 şi includerea facultăţilor de Teologie în Universităţile de stat, precum şi a învăţământului seminarial în sistemul liceal, aşa cum se cuvenea ca acestea să funcţioneze în zilele noastre.

Înalt Prea Sfinţia Sa s-a îngrijit ca un bun părinte, pe de o parte, de formarea tinerei generaţii, iar pe de altă parte, cunoscând realităţile din parohiile pe care le păstorea, de numirea celor mai bine pregătiţi tineri pentru a sluji la sfintele altare. Aceasta se impunea pentru că Biserica trebuie să răspundă provocărilor sociale şi să călăuzească pe calea mântuirii, dând hrană tuturor celor „însetaţi şi osteniţi” care, după jumătate de secol de vlăguire duhovnicească, căutau să se adape la apele cristaline ale Bisericii. Bun cunoscător al acestor căutări şi frământări sufleteşti, Părintele Mitropolit Daniel s-a străduit să răspundă în mod exemplar acestor nevoi prin editarea şi publicarea a mii de cărţi cu conţinut duhovnicesc şi teologic6, iniţierea unor conferinţe, simpozioane şi congrese teologice, implicând cei mai buni profesori de teologie şi duhovnici din ţară şi străinătate. De asemenea, a sprijinit şi încurajat asociaţiile ortodoxe de tineret, conştient că aceştia vor contribui la revigorarea sănătăţii spirituale a poporului român.

Ca profesor de teologie, Înalt Prea Sfinţia Sa a ştiut să sădească în inimile tinerei generaţii de preoţi dreapta credinţă la cursurile de Teologie Dogmatică pe care le susţinea ca un demn ucenic al marelui dogmatist român Dumitru Stăniloae. Cu o vastă experienţa la catedră încă din anii ’80, când a fost Lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia (1980-1988), precum şi conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti (1988), a ştiut să îmbine doctrina cu teologia practică, făcând din cursurile de Pastorală adevărate conferinţe teologice la care participau atât studenţii de la Facultatea de Teologie, cât şi de la alte Facultăţi din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Venirea la Bucureşti a Înalt Prea Sfinţiei Sale ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române este o binecuvântare, fiind convinşi că va acorda şi de acum înainte aceeaşi atenţie învăţământului teologic şi va contribui la creşterea prestigiului Facultăţii de Teologie din Bucureşti, dar şi a învăţământului teologic, în general, din România.

Experienţa acumulată în cei 17 ani de activitate pastoral-misionară şi administrativ-educaţională în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a fost pil duitoare pentru ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi suntem convinşi că va rodi şi mai bogat în anii de patriarhat pe care Dumnezeu îi va binecuvânta Întâistătătorului nostru.

 

Părintele Patriarh – prieten al săracilor

Printre calităţile sufleteşti care îl caracterizează pe cel de al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se înscrie şi grija faţă de cei în suferinţă şi în nevoi, faţă de familiile care au suferit în urma calamităţilor sau au devenit victime ale înstrăinării ca efect al lumii secularizate în care trăim, convins fiind de faptul că „Liturghia se întregeşte cu filantropia, iar filantropia trebuie să aibă ca bază Liturghia”7. Totodată, preciza că nu trebuie să „despărţim niciodată opera socială de liturghie, adică trebuie să sfinţim toate activităţile noastre prin rugăciune, prin împărtăşire cu Sf. Taine, şi din aceasta lumina lui Hristos prezentă în oameni se desfăşoară şi după aceea şi opera socială. Altfel, vom ajunge ca o simplă instituţie filantropică fără referinţă la Hristos”8.

În acest sens, grăitoare sunt activităţile sociale şi filantropice pe care le-a desfăşurat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei începând din anul 1990, când, în pofida situaţiei economice dificile, a ştiut să fie bun iconom al celor pământeşti pentru a veni în întâmpinarea celor aflaţi în nevoi. Astfel, Înalt Prea Sfinţia Sa s-a îngrijit de deschiderea unor fundaţii şi societăţi cu scop caritabil (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, Iaşi – 1993; Departamentul socio-caritativ „Diaconia”, Iaşi – 1994; Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, Iaşi – 2002; Institutul social-caritativ „Diaconia”, Iaşi – 2003; Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ – 2004; Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie”, Mănăstirea Miclăuşeni, 2005; etc.) De asemenea, a încurajat şi binecuvântat deschiderea de cabinete medicale, centre sociale, cantine sociale (Cabinetul stomatologic „St. Pantelimon”, Iaşi – 1993; Cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău – 1993-1995; Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Iaşi – 1998; Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa”, Iaşi – 2000; Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II”, Iaşi – 2002; etc.). 

 

Toate acestea nu fac altceva decât să evidenţieze altruismul şi dragostea faţă de cei aflaţi în suferinţă.

Considerăm că experienţa acumulată şi activităţile filantropice desfăşurate de această dată vor găsi rezonanţă în întreaga Biserică Ortodoxă Română, care, ca şi până acum, va veni în întâmpinarea celor nevoiaşi, reluându-şi locul pe care l-a avut altădată în societatea românească, de unde a fost exclusă în perioada comunistă.

Patriarh al românilor de pretutindeni

În plin proces de integrare europeană, românii au dreptul şi posibilitatea să se stabilească nu doar în Europa, ci şi în celelalte ţări ale lumii. Unii dintre ei deja locuiesc departe de casă şi caută să-şi aline sufletul la slujbele săvârşite în limba română. Alţii, deşi români, au fost privaţi de dreptul de a fi sub omoforul Bisericii Mame, impunându-li-se să se roage în limbile naţiunilor din ţările în care trăiesc (Serbia, Bulgaria, etc.). După 1990, aceştia trăiesc cu speranţa că va veni şi ziua în care se vor putea ruga în limba maternă şi vor fi binecuvântaţi de preoţi din neamul lor.

Prea Fericitul Părintele Nostru Dr. Daniel este unul dintre ctitorii reactivării Mitropoliei Basarabiei, este unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care a cunoscut îndeaproape realităţile din stânga Prutului încă din anii ’90. Mare a fost bucuria românilor de la Chişinău în 1990 când tânărul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei i-a binecuvântat şi încurajat să-şi păstreze credinţa nealterată şi speranţa revenirii sub omoforul Bisericii Mame. Atunci a încurajat tinerii care urmau să-şi facă studiile în România, descoperindu-le valorosul tezaur al teologiei şi spiritualităţii româneşti.

Înalt Prea Sfinţia Sa s-a numărat printre ierarhii care au hirotonit în treapta de episcop pe IPS Petru Mitropolitul Basarabiei. Pentru noi a fost o bucurie ca unul dintre ierarhii români să participe la această slujbă şi să deschidă noi orizonturi clericilor din Basarabia. Dacă atunci aveam să-l întâlnesc prima dată, apoi între anii 1990-1995 am avut fericirea să primesc binecuvântarea şi să ascult predicile înălţătoare ale Înalt Prea Sfinţiei Sale ori de câte vizita Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, dar şi vestita Lavră a Sfântului Paisie.

Prea Fericirea Sa a fost pentru noi, elevii Seminarului, părinte şi dascăl, susţinându-ne mai ales pe cei din stânga Prutului şi încurajându-ne să sporim în cele ale teologiei, amintindu-ne de prestigiul facultăţii de Teologie de la Chişinău şi al preoţilor din perioada interbelică, care au menţinut vie flacăra credinţei până la căderea comunismului. De fiecare dată ne arăta marea res ponsabilitate a Bisericii Române şi a preoţilor pentru păstrarea dreptei credinţe şi a spiritualităţii neamului nostru.

Suntem încredinţaţi că va continua activitatea de susţinere a românilor începută de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist şi va veni la Chişinău pentru a binecuvânta credincioşii români vrednici slujitori ai Mitropoliei Basarabiei.

Ca personalitate marcantă a vieţii bisericeşti la nivel pan-ortodox, nu doar în România, Întâistătătorul Bisericii noastre se bucură de prestigiu şi recunoaştere atât în rândul teologilor şi ierarhilor din ţară, dar şi din partea celorlalte Biserici locale numărându-se printre cei mai apreciaţi ierarhi la nivel pan-or-todox9. Acest lucru este îmbucurător şi dătător de speranţă pentru teologia şi spiritualitatea poporului nostru. Deschiderea şi dragostea care-l caracterizează cu siguranţă vor contribui la întărirea relaţiilor cu celelalte Biserici Ortodoxe, cât şi cu cele creştine, fără, însă, a altera conţinutul credinţei noastre ca unul ce este un bun cunoscător al teologiei şi spiritualităţii ortodoxe. De altfel, imediat după alegerea în treapta de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa sublinia faptul că „avem nevoie de o credinţă mărturisită, de o credinţă angajată, nu doar una nominală. De aici importanţa misiunii Bisericii: în primul rând să nu cedăm, în al doilea rând să aprofundăm propria noastră credinţă, să fim motivaţi puternic atunci când credem”10.

Sintetizând rolul Bisericii în lume, ca instituţie divino-umană care se îngrijeşte de viaţa spirituală a fiilor ei duhovniceşti, dar şi ca instituţie care se implică în mod activ în realităţile sociale ale vremurilor, Prea Fericirea Sa sublinia toate acestea şi ca pe un program al viitoarei activităţi în noua calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în care va pune accent pe o mai bună cunoaştere a Bisericii în lume, pe o intensificare a activităţii Bisericii în toate sferele vieţii social-culturale: „noi trebuie să arătăm că Biserica este în lume, dar nu e din lume, că este şi o realitate sociologică, dar în primul rând este o realitate spirituală, dumnezeiască, divino-umană. Prezenţa harului Preasfintei Treimi în Biserică este temelia Bisericii. Deci, Hristos Domnul, Care ne-a adus harul Preasfintei Treimi, în care se vede dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, trebuie să fie pentru noi definiţia cea dintâi a Bisericii. De aceea, este numită „Trupul tainic al lui Hristos” şi „Templu al Duhului Sfânt”, iar partea socială, partea aceasta de instituţie din lume este şi ea necesară, dar nu putem reduce Biserica la o simplă instituţie de binefacere sau la o simplă instituţie de artă, chiar dacă ar fi artă religioasă. Trebuie mereu să ne luptăm ca să nu secularizăm înţelesul nostru privind Biserica”11.

Dorim să felicităm pe Prea Fericirea Sa în noua slujire la care a fost chemat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre în ziua de 12 septembrie a.c., dorindu-i ani mulţi de arhipăstorire ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, bogate realizări pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-filantropic şi educaţional, putere de lucru şi să-l încredinţăm că noi, românii din Basarabia, îl purtăm în sufletele şi rugăciunile noastre.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Prea Fericite Părinte Patriarh!

Consemnare: Dr. Veaceslav GOREANU

 

Note:

1. Datele biografice au fost extrase de pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (http://www. patriarhia.ro/CV.html), precum şi de pe cel al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (http://www.mmb. ro/ro/index.php?pagina=11#biografie).

 

2. Referindu-se la provocările cărora trebuie să le facă faţă Biserica Ortodoxă la acest început de secol XXI, Prea Fericirea Sa preciza: „Primele şi cele mai mari provocări sunt secularizarea, sectarismul şi sincretismul. Secularizarea însemnează construirea vieţii societarii şi a omului fără referinţă la Dumnezeu, ca şi când Dumnezeu n-ar exista. Sectarismul însemnează fragmentarea în ceea ce priveşte fenomenul religios, tendinţa sectelor de a se comporta ca o realitate născută din ruptură sau din dezbinare. Sincretismul însemnează punerea pe acelaşi plan a religiilor sau amestecul dintre credinţa adevărată şi superstiţie, amestecul dintre credinţa ortodoxă şi unele tendinţe de împrumuturi din altă parte, din alte tradiţii sau din alte religii, a unor elemente care nu sunt compatibile” (Fragment din interviul acordat postului de Radio Trinitas, al cărui fondator este, în ziua de 13 septembrie 2007) (în continuare va fi citat Radio Trinitas).

3. Fragment din primul interviu acordat ca Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Române de către Prea Fericirea Sa Dr. Daniel postului de Radio România Actualităţi, 13 septembrie 2007 (în continuare va fi citat Radio România Actualităţi).

4. Ibidem.

5. Subliniind rolul educaţiei în formarea tinerei generaţii, Prea Fericirea Sa preciza in mesajul adresat cu ocazia deschiderii noului an şcolar 2007-2008: „Educaţia copiilor şi tinerilor României trebuie privită ca fiind cea mai necesară şi preţioasă investiţie pe termen lung a Statului şi a societăţii româneşti, deoarece educaţia făcută bine şi la timpul potrivit este temelia reuşitei tinerilor României pe plan naţional şi internaţional, cultivând deodată profesionalismul şi demnitatea”.

6. Între alte activităţi, Prea Fericirea Sa este autor a peste 900 de articole, studii de specialitate, traduceri, cărţi, conferinţe, comunicări, etc., care pun în valoare personalitatea eruditului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

7. Radio România Actualităţi.

8. Radio Trinitas.

9. Ca o recunoaştere a meritelor Prea Fericirii Sale pe tărâm cultural, teologic şi bisericesc, a fost onorat cu numeroase distincţii şi premii, între care amintim: Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce acordat de către Preşedintele României, Emil Constantinescu, Bucureşti, 2000; Premiul „Pro Humanitate” acordat de Fundaţia Europeană pentru Cultură „Pro Europa” (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania, 2002; Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice „Sacred Heart”, Fairfield, Connecticut – S.U.A., 2003; Senator de onoare al Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003; Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi – 14 ianuarie 2006; etc.
10. Radio România Actualităţi.
11. Radio Trinitas.

Anunțuri