Pe temeiul Revelaţiei şi al Tradiţiei, Sfinţii Părinţi au continuat lucrarea în-văţătorească a Apostolilor propovăduind Evanghelia şi îndeplinind în felul acesta mandatul divin primit prin succesiune apostolică de la Mântuitorul care a trimis Apostolii să răspândească vestea cea bună a mântuirii până la capătul lumii (Mat. XXVIII,26). Aceasta i-a determinat pe bărbaţii apostolici, pe apologeţii primelor secole şi pe dascălii Bisericii să-şi consacre toată viaţa propovăduirii dreptei credinţe. De timpuriu, s-a simţit nevoia nu doar a predicării, ci şi a păstrării adevărului de credinţă aşa cum l-au primit de la Mântuitorul, fapt ce i-a determinat pe „Sfinţii Apostoli şi Părinţii Apostolici să formuleze dispoziţii şi rânduieli prin care să se reglementeze dreptul de a învăţa şi formele prin care se exercită acest drept”1.
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe ucenicul său Timotei să „propovăduiască cuvântul cu timp şi fără timp…”, să îndemne, să certe cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură (II Tim. IV,1-2), să se păzească pe sine şi învăţătura şi să-şi facă slujba de evanghelist deplin (II Tim. IV,5), căci făcând aceasta se va mântui (I Tim. IV,16), asigurându-l că dacă va păstra învăţătura neschimbată şi se va face „pildă credincioşilor prin cuvânt cu puterea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Tim. IV,12) va câştiga autoritate în faţa tuturor2.
Conştient de importanţa misiunii învăţătoreşti a clericilor, dar >>> Dr. Veaceslav Goreanu >>>